• Un pasager a fost amendat după ce a lovit un însoțitor de zbor
  • Acesta călătorea de la Miami la Atlanta și stătea lângă un pasager care refuza să-și poarte masca și să-și fixeze centura de siguranță
  • „Doi clienți care nu au respectat instrucțiunile de siguranță ale echipajului au fost rugați să părăsească zborul”, a declarat compania aeriană

Un pasager a fost amendat cu impresionanta sumă de 27.500 de dolari, asta după ce a lovit un însoțitor de zbor la bordul unui avion Delta Air Lines, conform Business Insider.

Acesta călătorea de la Miami la Atlanta și stătea lângă un pasager care refuza să-și poarte masca și să-și fixeze centura de siguranță. Drept urmare, avionul a fost obligat să se întoarcă, iar celor doi pasageri li s-a cerut să părăsească avionul.

Administrația Aviației Federale din SUA a declarat: „Ca răspuns, pasagerul care însoțea persoana ce nu dorea să se conformeze a ignorat instrucțiunile însoțitoarei de zbor și a celorlalți pasageri, apoi a lovit-o sub ochiul stâng.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Declarația oficială a companiei aeriene este următoarea: „Nu este nimic mai important decât siguranța oamenilor și a clienților noștri. De aceea, doi clienți care nu au respectat instrucțiunile de siguranță ale echipajului au fost rugați să părăsească zborul. Nu tolerăm niciun fel de violență.”

Pasagerul care a lovit însoțitoarea de zbor se confruntă acum cu o amendă de 27.500 de dolari.