- Antonina Radu, pompier, a fost condamnată în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni.
- Femeia a fost dată în urmărire națională, pe numele acesteia fiind emis și mandat de arestare european.
- Oamenii legii au localizat-o în Repulica Moldova, fiind demarate procedurile legale.
Antonina Radu, pompier, a fost condamnată în dosarul Colectiv la 8 ani și 8 luni. Femeia a fost dată în urmărire națională, pe numele acesteia fiind emis și mandat de arestare european. Oamenii legii au localizat-o în Repulica Moldova, fiind demarate procedurile legale.
„Având în vedere hotărârea definitivă a Curții de Apel București, în dosarul Colectiv, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale a pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei cu închisoarea”, transmitea Poliția Capitalei de dimineață.
Angajata de la Pompieri a fost prinsă: „În urma cooperării polițienești internaționale, între Poliția Română și autoritățile din Republica Moldova, la data de 13 mai 2022, femeia, de 43 de ani, condamnată prin hotărârea definitivă a Curții de Apel București, în dosarul Colectiv, a fost localizată în Republica Moldova. În acest caz, au fost demarate procedurile legale„, anunță Poliția.
Lista completă a condamnărilor și achitărilor din cadrul Dosarului Colectiv:
- Alin Anastasescu (patron Colectiv) – 11 ani și 8 luni –> 11 ani și 8 luni
- Paul Gancea (patron Colectiv) – 11 ani și 8 luni –> 6 ani și 4 luni
- Costin Mincu (patron Colectiv) – 11 ani și 8 luni –> 8 ani
- Daniela Niță (administrator firmă de artificii) – 12 ani și 8 luni – Decedată
- Cristian Niță (patron firmă de artificii) – 3 ani și 6 luni –> 2 ani și 6 luni cu suspendare
- Viorel Zaharia (pirotehnist) – 9 ani și 8 luni –> 6 ani și 10 luni
- Marian Moise (pirotehnist) – 10 ani –> 6 ani și 10 luni
- Antonina Radu (pompier) – 9 ani și 2 luni –> 8 ani și 8 luni
- George Petrică Matei (pompier) – 9 ani și 2 luni –> 8 ani și 8 luni
- Cristian Popescu Piedone (fost primar al Sectorului 4) – 8 ani și 6 luni –> 4 ani
- Aurelia Iofciu (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) – 8 ani –> achitare
- Larisa Luminita Ganea (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) – 7 ani –> achitare
- Ramona Sandra Motoc (fostă angajată a Primăriei Sectorului 4) – Motoc, trimisă în judecata pt alt club, nu Colectiv – 3 ani cu suspendare –> achitare
5 ani de procese, 4 amânări
După mai mult de 5 ani de procese, supraviețuitorii și rudele victimelor din clubul bucureștean Colectiv au așteptat, joi, sentințele finale.
Localul a fost mistuit de flăcări în toamna anului 2015.
64 de tineri au murit în urma dezastrului. Alți 150 au rămas mutilați pe viață.