- Sâmbătă seara, angajaţii MAI vor fi prezenţi în zona celor peste 10.000 de lăcaşuri de cult din România.
- Potrivit MAI, peste 24.750 de efective ale Ministerului sunt zilnic la datorie în aceste zile.
- În ultimele 24 de ore, angajaţii MAI au continuat misiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.
Ministerul de Interne transmite sâmbătă că angajaţii săi – pompieri, poliţisti şi jandarmi – vor fi prezenţi în zona celor peste 10.000 de lăcaşuri de cult din întreaga ţară, fiind pregătiţi să intervină acolo unde este nevoie şi în orice situaţii de urgenţă, scrie Mediafax. Potrivit MAI, peste 24.750 de efective ale Ministerului sunt zilnic la datorie în aceste zile şi asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică în minivacanţa de Paştele Ortodox.
Advertisment
Astfel, sâmbătă seara, angajaţii MAI vor fi prezenţi în zona celor peste 10.000 de lăcaşuri de cult din România.
În ultimele 24 de ore, angajaţii MAI au continuat misiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, creşterea gradului de siguranţă rutieră, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, supravegherea şi controlul frontierei de stat, precum şi pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Recomandări
„Personalul structurilor operative a intervenit la 4.414 evenimente, 2.940 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.474 circumscrise situaţiilor de urgenţă. La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 870 de posibile infracţiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 41 de persoane. Au fost prinşi în flagrant 159 de autori de infracţiuni care au săvârşit 154 de fapte penale, şi au fost depistate 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale. Poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţari, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 178 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 643 de permise de conducere, dintre care 83 pentru consum de alcool şi 6 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise”, transmite MAI.
Poliţiştii şi jandarmii au constatat 7.363 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,6 milioane de lei.
Tot în ultimele 24 de ore, pompierii au desfăşurat 68 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 100.000 de lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.187 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 77 pentru stingerea de incendii şi 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situaţii de urgenţă.
„În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.404 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. De asemenea, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 128.542 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 19 fiind acordate în ultimele 24 de ore”, mai arată MAI, care precizează că, la acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 51%.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în România au intrat 28.409 mijloace de transport şi 105.713 persoane, dintre care 7.861 cetăţeni ucraineni.
Citește și:
- Joe Biden spune că își va anunța oficial candidatura pentru alegerile din 2024 „în curând”
- Reforma sistemului de pensii a lui Emmanuel Macron a fost promulgată oficial, după ce a fost aprobată de Curtea Constituțională
- Joe Biden a izbucnit în lacrimi la întâlnirea cu preotul care a făcut ultima împărtășanie pentru fiul său, Beau, ucis de cancer
Partenerii noștri