• Petru Avram, fost director la Apele Române Bârlad, și Simona Elena Burlacu, fost ăangajată a instituției, au fost trimiși în judecată, luni, de Direcția Națională Anticorupție, alături de alte patru persoane.
  • Potrivit Recorder, consilierul județean PNL se descria drept „animal politic” și a angajat-o pe fosta chelneriță ca inginer, ca să se lupte cu inundațiile.

DNA a anunțat luni trimiterea în judecată a șase persoane în dosarul angajărilor prin detașare de la Apele Române Bârlad. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, obținere de foloase necuvenite și complicitate la abuz în serviciu.

Lista persoanelor trimise în judecată

  • SAGHIN VIRGIL, la data faptelor primar al comunei Vatra Moldoviței, județul Suceava, pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată),
  • NIGA GABRIEL, la data faptei viceprimar cu atribuții de primar al comunei Vatra Moldoviței, județul Suceava, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
  • BOCA ANA, la data faptei secretar general al comunei Vatra Moldoviței, județul Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
  • AVRAM PETRU, la data faptelor director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) „Prut-Bârlad”, pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată),
  • BURLACU (fostă IANCU) SIMONA-ELENA și
  • MEȚLER STELIAN, la data faptelor angajați în cadrul Administrației Bazinale de Apă (ABA) „Prut-Bârlad”, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului DNA, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„Inculpații Saghin Virgil, Niga Gabriel și Boca Ana, în calitate de primar, viceprimar, respectiv secretar general al comunei Vatra Moldoviței, ar fi angajat în mod nelegal, în cadrul primăriei pe care o conduceau, pe inculpații Mețler Stelian (consilier IA la Compartimentul „Protecția mediului” din cadrul aparatului de specialitate al primarului) și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena (administrator public în cadrul aparatului de specialitate al primarului).

În rechizitoriu se arată că angajările la Primăria Vatra Moldoviței, făcute la 22 iunie 2020 în cazul lui Mețler Stelian, respectiv 16 decembrie 2020 în cazul lui Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena, ar fi fost doar unele formale și superficiale, lipsite de conținut și fără scop legal, ci doar cu scop de moment, respectiv acela de a crea celor doi inculpați vocația pentru a îndeplini condițiile detașării la ABA „Prut-Bârlad”.

Pe lângă caracterul formal și fictiv, aceste angajări s-ar fi realizat în baza unor proceduri derulate în mod abuziv și cu încălcarea prevederilor legale în domeniu (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii etc).

La câteva zile de la angajare, respectiv la 30 iunie și 22 decembrie 2020, inculpații Saghin Virgil, Niga Gabriel și Boca Ana ar fi aprobat detașarea inculpaților Mețler Stelian și Burlacu Simona-Elena la Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Prut-Bârlad”.

Aceste detașări s-ar fi făcut cu aprobarea directorului Administrației Bazinale de Apă (ABA) „Prut-Bârlad”, inculpatul Avram Petru, care i-ar fi încadrat pe cei doi inculpați pe posturi de ingineri, deși aceștia nu aveau studii de specialitate în domeniul respectiv.

Prin aceste demersuri, cei doi „ingineri” ar fi obținut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal, în sumă totală de 53.385 lei (Mețler Stelian – 46.968 lei și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena – 6.417 lei)”.

DNA arată că a dispus măsuri asigurătorii față de cinci inculpați.

Până în acest moment, conducerea ABA „Prut-Bârlad” nu s-a constituit parte civilă, iar primăria comunei Vatra Moldoviței a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.