• Condamnările din primă instanță însumează peste 110 ani
  • Inculpații spun că sunt nevinovați
  • Victimele și părinții spun că pedepsele sunt prea mici
  • 65 de tineri au murit în incendiul din 30 octombrie 2015

Cinci ani de la tragedia din Clubul Colectiv și încă nu avem o decizie definitivă în dosarul de pe masa judecătorilor. Apelul abia a început la București.

Asta înseamnă că suntem abia la jumătatea procesului. Cristian Popescu Piedone, unul dintre condamnați, spune că este nevinovat.

Cristian Popescu Piedone: „Nu voi lăsa capul în jos, atâta timp cât mă simt nevinovat.”

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Nu miră pe nimeni că vinovații NU sunt la închisoare nici în 2020, însă furia victimelor încă este vie. Tinerii și părinții spun că pedepsele pentru cei 13 inculpați sunt prea mici pentru cele 65 de vieți pierdute în incendiul din 2015 sau ulterior, în spitale.

Adina Apostol, supraviețuitoare Colectiv: „Avocata mea mi-a zis de la bun început să nu-mi fac speranțe, că mai puțin de 5-6 ani nu va dura. Nu știu dacă adevărul adevărat îl vom afla vreodată, noi, cu toții, ca populație, dar măcar o parte, nu vreau ca lucrurile astea să se mai repete.”

Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru Hogea, victimă Colectiv: „A pățit cineva ceva? Nu! Nu, nu a pățit nimeni nimic. Sistemul nostru de justiție, nu înțeleg ce face. Au trecut 5 ani, nu există vinovat. Nu ne trebuie nimic decât să se afle adevărul și cei vinovați să plătească.”