- Avocatul Robert Roșu a primit cinci ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa
- Roșu este condamnat pentru constituirea unui grup infracțional organizat
- I se mai impută complicitate la abuz în serviciu
Avocatul Robert Roşu a fost condamnat de aşa zisul complet Negru de la Curtea Supremă de Justiţie la 5 ani de închisoare cu executare, după ce instanţa de fond îl găsise nevinovat. Asociația pentru dialog și solidaritate a avocaților protestează astăzi la Palatul de Justiție din București.
Avocații au ieșit să protesteze din cauza speței Robert Roșu, desprinsă din dosarul Ferma Băneasa. Acest avocat, care a fost condamnat în ciuda achitării la fond, iar până acum nu au fost descoperite probe care să susțină la această condamnare foarte dură.
Toți avocații se simt în pericol. Pune în discuție dreptul fundamental la apărare și la reprezentare al oricărui om din România pentru că Robert Roșu, așa cum arată probele, nu a făcut decât să își reprezinte clientul, pe Paul de România.
Nu a înfăptuita fapte de corupție, nu a fost condamnat pe trafic de influență, ba chiar a fost achitat atât de Curtea de Apel Brașov, instanța de fond, cât și de Curtea Supremă de Justiție, a fost achitat pe fapta de trafic de influență, fiind condamnat paradoxal pentru complicitate la abuz în serviciu în vederea constituirii unui grup infracțional organizat, pedeapsă pe care a primit-o Robert Roșu mai mare decât autorul care ar fi comis această faptă.
Mihnea Stoica, avocat: „Nu voi mai profesa. Timoreaza tot corpul profesional. Colegul nostru este condamnat pentru că, susține Curtea de Apel Braşov, și-ar fi exercitat în limite firești profesia. Așa a ajuns condamnat. Mi-e frică să intru în sală să pun concluzii. Mă condmnă și pe mine, și pe ea, și pe ea.”
Şi asta nu e totul. În acelaşi dosar s-a descoperit o situaţie nemaiîntâlnită până acum în România: judecătorii care au dat decizii definitive pe retrocedările către Paul de România şi-au schimbat părerile despre propriile decizii în timpul audierilor făcute de procurori.
Flavia Teodosiu, avocat: „Cum este posibil într-un stat de drept să fie chemat un judecător, sau 2, sau 3. Să fie puși în situația de a-și renega o proprie decizie rămasă definitivă și irevocabilă.”
Dan Cristea, avocat: „Au apărut poziții în spațiul public care spun că nu e permis ca avocații să spună ceva despre o hotărâre judecătorească. Ori nu înțeleg cum nu e permis când judecătorii din acest dosar la 10 ani au spus că propriile hotărâri sunt greșite, propriile hotărâri definitive ar fi greșite. Apărarea e în pericol să nu mai existe.”
Silviu Dinu, avocat: „Să chemi nişte judecători ca martori, judecătorii care aveau nişte soluţii, şi să-i audiezi şi să le ceri să-şi renege, practic, susţinerile pe care le-au avut în momentul în care au dat acele soluţii, şi acei judecători să fie umiliţi, şi să facă acest lucru, să nu se contrarieze această minunăție.”