• Avocatul Poporului s-a întâlnit cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române.
  • Reprezentanții instituției au prezentat Bisericii Ortodoxe Române câteva propuneri care ar putea fi avute în vedere de Sfântul Sinod.

Avocatul Poporului propune Bisericii Ortodoxe Române analizarea oportunității unor cursuri pentru preoți privind Taina Botezului sau consultarea medicilor în cazul în care starea de sănătate a copiilor o impune. Propunerile, făcute după ce, la Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat.

Avocatul Poporului a avut o întâlnire cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. „Decesul unui copil, indiferent de condițiile în care acesta survine, este motivul pentru care ne-am implicat și în cazul tragediei care a avut loc la Suceava. În acest context, săptămâna trecută, a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost lămurite mai multe aspecte referitoare la înfăptuirea Tainei Botezului”, a transmis miercuri, printr-un comunicat, Avocatul Poporului.

Reprezentanții instituției au prezentat Bisericii Ortodoxe Române câteva propuneri care ar putea fi avute în vedere de Sfântul Sinod. Una dintre acestea vizează analizarea oportunității includerii în programa universitară a Facultăților de Teologie Ortodoxă a unor cursuri/pregătiri suplimentare privind practicile liturgice aplicate Tainei Botezului, precum și organizarea unor astfel de cursuri pentru preoții activi.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

De asemenea, Avocatul Poporului propune discuții amănunțite între preoți și familii, referitoare la starea de sănătate fizică a copilului, inclusiv consultarea medicilor curanți ai copiilor ori de câte ori starea de sănătate a copilului o impune și stabilirea modalității de efectuare a ritualului Botezului, adaptată fiecărui caz.

O altă propunere a Avocatului Poporului vizează încurajarea părinților pentru stabilirea Botezului la o dată la care dezvoltarea fizică a copilului permite desfășurarea ritualului, fără a implica riscuri, și explicarea faptului că înfăptuirea Tainei Botezului, în termen de 40 de zile de la nașterea copilului, nu este obligatorie și că nu este prevăzut un termen limită până la care copilul poate fi creștinat.

La Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat, la sfârșitul lunii ianuarie, iar la autopsie medicii au găsit lichid în plămâni.