• Procedurile de imobilizare trebuie să fie în aşa fel făcute încât să ofere şi poliţistului posibilitatea de imobilizare, dar şi persoanei care este imobilizată şansa de a nu fi rănită sau de a muri, spune Renate Weber.
  • Avocatul Poporului cere schimbarea programei din şcolile de poliţie şi a procedurilor de imobilizare.

„Lucrurile trebuie să se schimbe, inclusiv în ceea ce priveşte programa lor, că este vorba de academie sau şcolile de poliţie. (…) Procedurile trebuie să fie în aşa fel făcute încât să ofere şi poliţistului posibilitatea de imobilizare, dar şi persoanei care este imobilizată şansa de a nu fi rănită, dincolo de ceea ce este fizic minim necesar, dar sub nicio formă, Doamne fereşte, să-şi piardă viaţa”, spune Renate Weber.

Ea afirmă că, în ultima perioadă, numărul comportamentelor violente ale poliţiștilor a crescut foarte mult.

„Vrem să identificăm soluţiile, vrem să vedem ce trebuie neapărat făcut pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple”, adaugă Avocatul Poporului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Renate Weber precizează însă că instituţia Avocatului Poporului este una de mediere care poate doar să facă recomandări.

Un bărbat de 63 de ani, din Piteşti, a murit luna trecută la puţin timp după ce a fost imobilizat de poliţişti, pentru că refuza să iasă dintr-un restaurant unde era incendiu. Cei doi polițiști acuzați au fost plasați în arest la domiciliu, de asemenea, doi jandarmi sunt urmăriți penal.