Bancnote falsificate, în valoare de 800.000 de lei, găsite de polițiști și procurori: „Au fost foarte bine realizate”

Potrivit DIICOT, procurorii împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat 20 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Cluj, Sălaj și Satu Mare. Acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă și punere în circulație de valori falsificate.

Anchetatorii au stabilit că grupul s-a format începând cu data de 01.05.2021, în orașul Satu Mare.

Membrii grupării au contrafăcut o cantitate mare de bancnote, aproximativ 800.000 RON, pe care, fie i-au plasat în mod direct pe piață, fie au apelat la alte persoane cărora le-au vândut cantități mari de bancnote, în schimbul unor sume de bani. Bancnotele false sunt foarte bine realizate.

Sursa: DIICOT

„Bancnotele erau confecționate din plastic care imita materialul din care sunt confecționate bancnotele originale, iar cernelurile folosite la imprimare erau aproape identice cu cele autentice. Bancnotele falsificate prezentau microperforațiile specifice, dimensiunile fiind aproape identice și nu puteau fi detectate fără a fi verificate cu un aparat special”, au anunțat procurorii DIICOT.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate și indisponibilizate mai multe sume de bani în lei și valută, telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, stick-uri de memorie, imprimante, dispozitive GPS, 13.960 de țigarete, 10 comprimate ecstasy, 3 doze de substanță albă purverulentă și un pistol, au mai spus procurorii.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, urmează să fie duse, pentru audieri, 9 persoane.

Exit mobile version