• Trump a fost găsit vinovat în procesul „hush money”, anume plățile făcute de acesta către Stormy Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea în timpul campaniei, după ce ar fi avut o relație intimă cu aceasta.
  • Curtea Supremă a respins cererea lui Trump de amânare a condamnării din New York.
  • Este mai mult o condamnare simbolică.
  • Donald Trump a anunțat deja că va face apel la decizia Curții Supreme din New York.
  • Din punct de vedere legal, Trump poate fi considerat infractor, însă nu riscă închisoarea.
  • Trump va prelua oficial mandatul de Președinte pe 20 ianuarie.

UPDATE 17:40

Trump a reacționat pe platforma sa, Truth Social, după primirea sentinței.

„Democrații Radicali au pierdut o altă vânătoare de vrăjitoare patetică, ne-americană”.

UPDATE 17:26

Ce presupune sentința lui Trump?

Recomandări

SCOTUS ÎL CONDAMNĂ PE TRUMP
A ÎNVĂȚAT TOT
ÎN POIANA CU SCANDAL
DONAȚII PENTRU TRUMP
ZICMAN ARE IQ DE 160

Unconditional discharge (în traducere liberă, „achitare necondiționată” sau „descărcare necondiționată”) este un termen juridic care se referă la o hotărâre prin care o persoană găsită vinovată de o infracțiune nu primește nicio pedeapsă și nu i se impun condiții suplimentare. Cu alte cuvinte, instanța decide că, deși persoana a fost considerată vinovată, nu este necesară aplicarea unei pedepse, iar cazierul acesteia poate rămâne curat după o anumită perioadă.

Această măsură este adesea utilizată în sisteme juridice precum cel din Marea Britanie și Canada, în cazurile în care judecătorul consideră că pedeapsa nu ar fi în interesul justiției, de exemplu, pentru infracțiuni minore sau în situații excepționale. Unconditional discharge se deosebește de conditional discharge, care impune anumite condiții pe care inculpatul trebuie să le respecte pentru a evita o pedeapsă ulterioară.

UPDATE 17:21

Condamnarea – achitarea necondiționată – este mai mult simbolică. Trump nu va păți nimic, însă este o pată pentru cariera sa.

Sentința – care era așteptată – înseamnă că Trump, din punct de vedere legal, poate fi considerat un infractor, dar nu riscă închisoare, pedepse sau probațiune pentru condamnarea sa în dosarul Hush Money.

UPDATE 17:12

Judecătorul Juan Merchan îl condamnă pe Donald Trump necondiționat.


Judecătorul Juan Merchan s-a adresat lui Donald Trump și a subliniat faptul că „funcția de președinte este cea care este extraordinară, nu cel care ocupă funcția”.

„Protecțiile legale oferite funcției de președinte al Statelor Unite sunt extraordinare, nu ocupantul funcției”, a spus el.

Merchan spune că, odată ce ușile sălii de judecată s-au închis, procesul nu a fost diferit de oricare altul din sala de judecată.

UPDATE 17:03

Președintele ales Donald Trump a terminat de vorbit în instanță.

Impunerea unei sentințe este una dintre cele mai dificile și semnificative decizii pe care orice judecător al unei instanțe penale este chemat să le ia”, spune judecătorul.

UPDATE 17:02

Președintele ales Donald Trump discută acum despre victoria sa în alegerile din 2024, spunând în instanță că a câștigat votul popular cu „milioane și milioane de voturi” și menționând că a câștigat toate cele șapte state swing.

„Oamenii au urmărit procesul și au înțeles”, a spus Trump despre votanții săi.

UPDATE 17:00

Președintele ales Donald Trump a declarat că taxele legale nu au fost notate de el, ci de contabilii săi.

Taxele legale au fost trecute drept cheltuieli legale de către contabili; nu au fost trecute de mine. E incredibil că am fost inculpat pentru asta”, a spus Trump.

UPDATE 16:58

Trump numește cazul „o vânătoare de vrăjitoare politică”.

„A fost o vânătoare de vrăjitoare politică, a fost făcută pentru a-mi afecta reputația”, spune președintele ales.

Știrea inițială

Donald Trump își așteaptă sentința în procesul „hush money”, după ce SCOTUS – Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii – a respins, cu o majoritate de 5-4, cererea președintelui-ales de amânare a sentinței.

Procurorul Joshua Steinglass spune că recomandă o sentință de achitare necondiționată.

„Sugerăm spre a impune o achitare necondiționată în toate circumstanțele acestui caz, această postură unică și statutul inculpatului de președinte ales, poporul recomandă o sentință de achitare necondiționată”, a spus el.

Procurorul Joshua Steinglass a recapitulat pe scurt cazul și a declarat: „Verdictul juriului în acest caz a fost unanim și decisiv și trebuie respectat”.

El a precizat că infracțiunile pentru care a fost condamnat Trump ar putea fi însoțite de o pedeapsă cu închisoarea sau de alte pedepse fără închisoare.

Trebuie să fim respectuoși față de funcția președinției și față de inaugurarea sa iminentă”, spune Steinglass.

Steinglass a continuat spunând că o sentință de achitare necondiționată păstrează statutul lui Trump de infractor condamnat în timp ce acesta își continuă apelurile și „Oferă efect deplin și respect verdictului, păstrând în același timp capacitatea inculpatului de a guverna”.

Citește și