- Agenţi de poliţie au descins, miercuri, în apartamentul din Moscova al familiei Navalnîi.
- A avut loc o descindere şi în apartamentul fratelui lui Aleksei Navalnîi.
- Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă, în zeci de oraşe din Rusia, faţă de arestarea liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi.
Autorităţile din Rusia au intensificat investigaţiile care vizează membri ai opoziţiei, în contextul acţiunilor de protest, miercuri fiind percheziţionată locuinţa disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul belgian La Libre.
Advertisment
Agenţi de poliţie au descins, miercuri, în apartamentul din Moscova al familiei Navalnîi. „Avocatul meu nu are permisiunea de a veni şi mi-au spart uşa”, a declarat Iulia Navalnaia, soţia lui Aleksei Navalnîi.
De asemenea, a fost efectuată percheziţie la sediul Fundaţiei Anticorupţie, a declarat Liubov Sobol, o apropiată a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi. Directorul organizației „Fondului Luptei împotriva Corupţiei” la Moscova, Ivan Jdanov, a confirmat percheziţia, precizând că a avut loc o descindere şi în apartamentul fratelui lui Aleksei Navalnîi.
În paralel, Autoritatea rusă pentru Telecomunicaţii (Roskomnadzor) a anunţat că va sancţiona platforme online precum Facebook, Instagram, Twitter, TikTok, VKontakte, Odnoklassniki şi YouTube pentru distribuirea unor mesaje prin care minori au fost îndemnaţi să participe la protestele opoziţiei.
În plus, Ministerul de Interne de la Moscova a lansat o investigaţie privind „încălcarea normelor sanitare”, impuse din cauza pandemiei, prin organizarea de manifestaţii în Rusia.
În total, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat aproximativ 20 de anchete în contextul protestelor opoziţiei.
Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă, în zeci de oraşe din Rusia, faţă de arestarea liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi. Aproximativ 3.900 de manifestanţi au fost reţinuţi. Opoziţia intenţionează să organizeze noi acţiuni de protest.
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuaie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanţă judiciară a decis menţinerea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi 30 de zile. Serviciul rus al Penitenciarelor a comunicat că Aleksei Navalnîi a încălcat termenii unei sentinţe cu suspendare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlului judiciar a expirat pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară. În plus, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind „fraude de amploare”. Liderul opoziţiei ruse este suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale fonduri colectate pentru organizaţiile civice pe care le conduce, valoarea presupuselor fraude fiind de 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Aleksei Navalnîi conduce mai multe organizaţii nonguvernamentale pentru drepturile omului şi combaterea corupţiei.
Partenerii noștri