- „Nu este vorba doar de dosarul Revoluţiei, este şi Mineriada, dosarul 10 august” .
- „Aici este vorba de întreaga Justiţie, 30 de ani este prea mult, Justiţia a eşuat. Justiţia nu a oferit societăţii un răspuns, un adevăr. (…) Pare că a existat o teamă de a judeca aceste dosare” .
- „Poate trebuie gândită o legislaţie specială cu privire la acest tip de cauze şi trebuie stabilită o competenţă ca să nu mai vedem aceste declinări” .
- „În cazul fugarilor României, cel mai simplu ar fi să urmez decizia pe care a luat-o Stelian Ion. Care este acea decizie?” .
- „Am spus ministrului italian al Justiţiei că îi vrem pe toţi aceşti oameni în faţa Justiţiei în România. Am ridicat acest subiect şi la nivelul JAI, am discutat şi cu comisarul european problema” .
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat în emsiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, că în privința dosarelor istorice ale României – dosarul Revoluției, Mineriadei, dosarul 10 august – a cerut aparatului tehnic din ministerul Justiției să prezinte un raport cu privire la posibilitatea tehnică de a interveni legislativ și de a stabili o competență specială cu privire la aceste tipuri de cauze complexe:
Advertisment
„Aici este vorba de întreaga Justiție, 30 de ani este prea mult, Justiția a eșuat. Justiția nu a oferit societății un răspuns, un adevăr. Eu nu uit acest lucru. 30 de ani a fost un ping – pong cu aceste dosare. Pare că a existat o teamă de a judeca aceste dosare. Nu este vorba doar de dosarul Revoluției, este și Mineriada, dosarul 10 august. Văd că prelungirea actului de Justiție asupra acestor dosare continuă. Am cerut aparatului de la MJ să prezinte un raport cu privire la posibilitatea tehnică de a interveni legislativ și de a stabili o competență specială cu privire la aceste tipuri de cauze. Acestea sunt cauze care prezintă o complexitate procedurală considerabilă. Undeva mecanismele sunt atât de complicate și dosarul este atât de complex încât din jocul reglementărilor ajungem să nu se judece pe fond. Poate trebuie gândită o legislație specială cu privire la acest tip de cauze și trebuie stabilită o competență ca să nu mai vedem aceste declinări. Într-un interval rezonabil ar trebui să avem un răspuns judiciar cu privire la aceste dosare. Am chemat specialiștii, i-am rugat să se gândească la această problemă, vom vedea ce putem face”.
Cât despre „fugarii” României care se refugiază în Italia, ministrul Predoiu susține că este în discuții continue cu ministrul italian al Justiției dar și cu alți oficiali europeni pentru a găsi o soluție:
Recomandări
„Cel mai simplu ar fi să urmez decizia pe care a luat-o Stelian Ion. Care este acea decizie? Trebuie să ne eliberăm de populism când vorbim de astfel de subiecte. Cazurile de extrădare în UE se tratează de la instanță la instanță, pe mandat european de arestare. Doar în afara UE, este competent pe extrădare ministerul Justiției. Din 2020, am trimis scrisori, am sesizat fenomenul, am angajat un dialog cu ministrul italian. Am propus ministrului italian al Justiției un dialog structurat ca să vedem unde sunt portițe în legislația italiană și să discutăm pe cooperarea judiciară. Le-am spus că îi vrem pe toți acești oameni în fața Justiției în România. Am ridicat acest subiect și la nivelul JAI, am discutat și cu comisarul european problema. Orice măsură exagerată sfârșește prin a fi ridicolă. Cazurile acestea deși sunt revoltătoare, sunt sfidătoare, sunt reduse ca număr în raport cu numărul mare de condamnați. Ne-am gândit cumva la sute de acțiuni care vor fi îndreptate împotriva statului?” .