Cosmin Andreica, liderul Sindicatului EUROPOL, despre cazul antreprenorului carbonizat: „E clar că vorbim despre un asasinat“

E clar că vorbim despre un „asasinat la comandă“ în cazul exploziei mașinii omului de afaceri arădean, potrivit președintelui Sindicatului EUROPOL, Cosmin Andreica. El elimină ipoteza potrivit căreia autoturismul a suferit un scurt circuit.

Bazându-ne pe informațiile pe care le avem din surse deschise e clar că vorbim de amplasarea unui dispozitiv explozibil în acel autoturism pentru că din start eliminăm ipoteza prin care autoturismul să fi suferit vreun scurt circuit și asta mai ales pentru că nu acesta este mecanismul de producere al unui scurt circuit sau sub nicio formă nu putem vorbi despre explozie sau despre o deflagrație, așa cum am văzut în imaginile prezentate prin intermediul camerelor de supraveghere“, a declarat Cosmin Andreica, pentru Aleph News.

Mecanismul prin care ar fi fost detonat dispozitivul

Totodată, dispozitivul nu a fost conectat la contactul autoturismului, ci a fost detonat, cel mai probabil, de la distantă: „Se pare că dispozitivul nu a fost conectat la contactul autoturismului, pentru că altfel ar fi explodat în momentul în care pornea motorul. A fost detonat cel mai probabil de la distanță, probabil prin intermediul unui telefon GSM. Ca mecanism în momentul în care este sunat numărul de telefon corespunzător cartelei care se află în dispozitivul explozibil se detonează și dispozitivul în sine“.

CITEȘTE ȘI Procurorii exclud o explozie întâmplătoare a mașinii omului de afaceri arădean. Se fac cercetări in rem pentru omor

Cosmin Andreica: „Cel mai probabil vorbim despre un asasinat la comandă“

Cel mai probabil vorbim despre un asasinat la comandă și cei care l-au pus în practică să nu știe cine este clientul care i-a plătit pentru acest lucru. E clar că vorbim despre un asasinat și de cele mai multe ori, cel puțin în celelalte țări din Europa, grupurile s-au specializat atât de mult încât serviciile lor pot să fie achiziționate de pe internet sau prin intermediul unor mijloace care pot asigura protecția identității clientului și, implicit, și a celor care vor pune în practică atentatul“, explică președintele Sindicatului EUROPOL.

Legătura cu lumea interlopă, de luat în calcul?

Întrebat dacă antreprenorul care a fost ucis avea vreo legatură cu lumea interlopă, Cosmin Andreica a răspuns: „Nimic nu este de neluat în seamă. În momentul în care vorbim de un om de afaceri vorbim și de o concurență, vorbim și de datorii, vorbim și de perioade mai bune sau perioade mai proaste pentru omul de afaceri, în care probabil a apelat și la împrumuturi din zona neagră a oamenilor de afaceri și a celor care împrumută bani, dar este destul de greu de realizat o conexiune între existența unor datorii sau reglări de conturi atâta vreme cât cei care au împrumutat banii, cămătarii, dacă ar fi vorba de această ipoteza, ar fi avut interesul să își recupereze banii și în niciun caz să îl ucidă pe datornic, pentru că în acest fel ei nu mai pot să își recupereze respectivele sume“.

Din start cred că am putea exclude această ipoteză, cel puțin la acest moment, însă e greu de spus și de anticipat acum după atât de puține ore. Vorbim probabil despre zeci sau sute de persoane care în acest moment pot să fie în atenția poliției în raport cu acest tragic eveniment“, spune el.

CITEȘTE ȘI VIDEO. Cine era bărbatul găsit carbonizat la volanul mașinii care a explodat în Arad. Surse: Procurorii exclud o explozie întâmplătoare. LIVE UPDATE

Exit mobile version