• Jandarmeria Galați a sesizat Parchetul Militar Iași cu privire la cazul jandarmului care a amenințat un polițist
  • Un ofiţer MAI l-a ameninţat pe un poliţist rutier din Tecuci
  • „Voi avea grijă special de tine,” a spus jandarmul

Jandarmeria Galaţi a sesizat cazul ofiţerului care a ameninţat un poliţist, în Tecuci, Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, a anunţat, duminică, instituţia.

Reprezentanţii Jandarmeriei Galaţi au transmis că la nivelul unităţii a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară după ce Europol a postat pe pagina de Facebook modul în care un jandarm ameninţa un poliţist, în trafic, spunându-i că „La următoarea misiune, când voi coordona toate activităţile, voi avea grijă special de tine”.

În anchetă este luat în discuţie comportamentul jandarmului faţă de lucrătorii de poliţie.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

„Conform raportului întocmit de către ofiţer şi în baza verificărilor efectuate de către comisie, s-a dispus sesizarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi cu privire la fapte susceptibile de a fi infracţiuni”, spun reprezentanţii Jandarmeriei Galaţi.

Aceştia precizează că ofiţerul nu este încadrat pe o funcţie de conducere în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, ci îndeplineşte funcţia de ofiţer specialist în cadrul Serviciului Management Operaţional.

Un ofiţer MAI l-a ameninţat pe un poliţist rutier din Tecuci, nemulţumit că echipajul i-a dat avertisment soţiei sale pentru că nu avea actele la ea: „La următoarea misiune, când voi coordona toate activităţile, voi avea grijă special de tine”, a spus jandarmul, care i-a şi spus soţiei să nu semneze procesul verbal de contravenţie.