• În iulie 2019, ISU Prahova ar fi făcut doar un control formal la pensiunea Ferma Dacilor – în urma căruia ar fi dat doar un avertisment, iar în august 2019 – ISU Prahova ar fi organizat ofițerilor ISU o masă de protocol la pensiune – oferită chiar de patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu
  • Dosarul care îl viza pe prim adjunctul ISU Prahova și alți patru inspectori ISU Prahova – a fost clasat după 3 ani de DNA
  • Clasarea descrie potențiale fapte de abuz în serviciu comise de ofițeri ai ISU Prahova la momentul controalelor efectuate pe linia securității la incendiu
  • Dosarul a fost clasat de către colonelul magistrat Mihai Gheorghe, procuror în cadrul Serviciului pe Militari al DNA, iar comunicările clasărilor au fost transmise pe 29 martie 2023, către 11 persoane, inclusiv către conducerea ISU Prahova, de către șeful Serviciului pe Militari al DNA de la acea vreme, Liviu Lascu
  • Noua conducere a DNA redeschide dosarul, în urma tragediei de la pensiunea Ferma Dacilor
  • La pensiunea Ferma Dacilor – care nu avea autorizație ISU – în urma incendiului violent, până în prezent sunt 6 persoane decedate/ carbonizate și încă 2 persoane dispărute
  • În această seară, IGSU a cerut ISU Prahova un raport despre controalele și sancțiunile aplicate la pensiunea Ferma Dacilor

Dosarul Serviciului pentru militari al DNA a început pe 20 august 2020 și inițial viza faptele posibil comise de către prim adjunctul ISU Prahova,  col. DUMITRU ELISEI-TIBERIU și alți patru inspectori de prevenire tot ai

ISU Prahova: cpt. SAVU LULIAN-MIHAI, slt. VASILE ALEXANDRO-VALENTIN, plt. adj. GHERGHE NECULAI-LAURENTIU și cpt. CHELBA CRISTINA.

Inițial, dosarul a fost deschis „in rem” pe o potențială săvârșire de abuz în serviciu dacă funcționarul public ar fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Dosarul a fost instrumentat de către colonelul magistrat Mihai Gheorghe, procuror în cadrul Serviciului pe Militari al DNA.

Procurorii DNA suspectau că, „în mod direct și în repetate rânduri”, prim adjunctul ISU Prahova ar fi solicitat subordonaților să nu aplice măsuri contravenționale impuse de lege ca urmare a efectuării de controale la obiective, agenți economici, de pe raza competentă, „în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în condițiile exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către inspectorii de prevenire, la momentul controalelor efectuate pe linia securității la incendiu, cu referire la următoarele împrejurări de fapt”.

În dosarul DNA sunt menționate mai multe situații de control suspectate de procurorii DNA:

  • un control de prevenire la SC Abzac România SRL ( la care director era chiar soția prim adjunctului ISU Prahova)
  • un alt control la fabrica de mobilă SC Bradul Măneciu SRL ( ofițerului i s-ar fi oferit o reducere de 20% la preț la mai multe articole de mobilier comandate pentru dotarea propriei locuințe)
  • un alt control la SC Ceramica Bianca SRL Ploiești ( nu ar fi fost plătită contravaloarea achiziției unei chiuvete)
  • două controale realizate la Cramele Halewood și SC Ferma Dacilor Production SRL în 2019.

Dosarul DNA arată și ce s-ar fi întâmplat în 2019 la Ferma Dacilor:

„În perioada 01-12.07.2019, cadrele Inspectiei de Prevenire ar fi fost planificate sa desfășoare activitati de control la mai multe crame de pe raza judetului Prahova, context în care col. DUMITRU ELISEI-TIBERIU i-ar fi instruit pe inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta ,,Serban Cantacuzino” al judetului Prahova astfel încât, cu ocazia efectuarii controalelor, aceștia sa desfașoare preponderent activitati de indrumare și sa nu aplice sanctiuni contraventionale cu amenda in situatia in care vor constata lipsa autorizatiei de securitate la incendiu, cu argumentul de a fi primul control in cadrul acestora.

Modul partinitor in care col. DUMITRU ELISEI-TIBERIU, respectiv cpt. CHELBA CRISTINA, inspector in cadrul Inspectiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta ,,Serban Cantacuzino” al judetului Prahova au inteles sa­și exercite atributiile de serviciu a fost evidentiat in cuprinsul datelor și informatiilor detinute și  cu referire la controalele efectuate in 08-12.07.2019 la S.C. THE ICONIC ESTATES.A. (CRAMELE HALEWOOD), punctele de lucru din mun. Ploiești str. Gageni nr. 92 și com. Gura Vadului, sat Tohani, nr. 92, jud Prahova, respectiv ,,FERMA DACILOR”, ce functioneaza sub entitatea juridica S.C. FERMA DACILOR PRODUCTION S.R.L. com. Gura Vadului, sat Tohani, jud Prahova, concretizate in notele de control nr. 4468413 din 09.07.2019 și nr. 4468421 din 12.07.2019, sanctiunile contraventionale aplicate, respectiv doar cu avertisment avand ca motivatie asigurarea obtinerii pentru sine, dar și pentru altii, a unor foloase necuvenite concretizate , in primul caz, in primirea la data de 09.07.2019 a unei ,,cutii cu sticle de vin”iar, in cel de-al doilea caz, la data de 07.08.2019, a unei ,,mese de protocol oferita de conducerea lnspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Șerban Cantacuzino” al județului Prahova membrilor comisiilor de evaluare și însoțitorilor de loturi (ofițeri fn cadrul Jnspectoratului General pentru Situații de Urgență) la etapa nafionala a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgența (organizate în perioada 07- 09.08.2019)”

Astfel, s-a retinut cu valoare de sesizare, ca dupa finalizarea controlului din data de 09.07.2019, efectuat la punctul de lucru al S.C. THE ICONIC ESTATE SA (CRAMELE HALEWOOD) din mun. Ploiești, str. Gageni nr. 92, jud. Prahova, in jurul orei 14.00, cpt. CHELBA CRISTINA ar fi parcat autoturismul proprietate personala, cu numarul de inmatriculare (X), pe str. Pompierilor din mun. Ploiești, iar in prezenta col. DUMITRU ELISEI-TIBERIU, ar fi incarcat o cutie cu sticle de vin, primita de la reprezentantii societatii sus-mentionate, in autoturismul utilizat de acesta, marca Nissan Quasqai.

Pe de alta parte, in imprejurarile aratate, la data de 07.08.2019, in conditiile controlului avand caracter formal realizat la data de 10.07.2019 la obiectivul,, FERMA DACILOR” din localitatea Tohani, DINICU CORNEL, persoana despre care s-a sustinut a fi administrat, la data faptelor, prin interpuși societatea in cauza, ar fi oferit, cu titlu de foloase necuvenite, contravaloarea consumatiei pentru masa de protocol mentionata anterior.

Dupa  momentul   determinarii  cadrului procesual ,,in rem”, în  realizarea obiectului urmaririi penale în cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, dar și probe testimoniale, analiza acestora impunand a se constata asupra incidentei prev. art. 16 alin. 1 lit. ,,c” din Codul de procedura penala, astfel că în cauza urmeaza a fi dispusa o solutie de clasare atat sub aspectul savarșirii infractiunii de abuz fn serviciu in forma speciala reglementata de Legea nr. 78/2000, cat și sub aspectul infracțiunilor corelative de luare și dare de mita, punctual pe fiecare dintre situatiile de fapt avute in vedere la momentul sesizarii în cauză.

(…) Analiza probelor administrate nu a condus la obiectivarea împrejurărilor de fapt apreciate ca posibil circumscrise ilicitului penal la momentul formulării sesizării în cauză.

Astfel, nu au fost identificate probe a căror utilitate, pertinență și concludență să fie apte a realiza determinări concrete cu privire la o eventuală rezoluție infracțională propusă și pusă în aplicare de prezumtivii subiecți procesuali principali și regăsite în posibilitatea neîndeplinirii sau exercitării în mod defectuos și cu titlu oneros a atribuțiilor de serviciu ( a se vedea în acest sens susținerile și documentele justificative depuse de col. Radu Adrian Constantin – președintele Asociației Salvatorii Prahoveni”.

Constatările inspectorilor de prevenire, așa cum au fost evidențiate în cuprinsul proceselor verbale de control întocmite, corelativ sancțiunilor aplicate celor doi agenți economici, prezumă legalitate acestora, susținerile din cuprinsul depozițiilor date și consemnate în calitatea procesuală de martor constituind un alt argument în fundamentarea soluției de clasare a cauzei. (…)

Concluzionând, caracterul singular al împrejurarilor de fapt apreciate ca circumscrise ilicitului penal la momentul formularii sesizării în cauză, în conditiile în care probele administrate nu au oferit alte indicii cu valoare probatorie care să obiectiveze săvârșirea faptelor și să conduca dincolo de orice dubiu la răsturnarea prezumtiei de nevinovatie, impun adoptarea unor solutii de clasare atat sub aspectul savarșirii infractiunii asimilate infractiunilor de coruptie cât și sub aspectul savarșirii infractiunilor de coruptie mai sus evidentiate”.

Ca atare, pe 21 martie 2023, colonelul magistrat Mihai Gheorghe, procuror în cadrul Serviciului pe Militari al DNA semnează ordonanța de clasare în caz, pe toate presupusele infracțiuni și potențialii făptuitori, și o transmite prin șeful său de la acea vreme, Liviu Lascu, către cei în cauză.

Pe 29 martie 2023, șeful Serviciului pe Militari al DNA de la acea vreme, Liviu Lascu asumă, semnează și transmite informarea clasării dosarului către ISU Prahova, către prim adjunctul ISU Prahova, col. DUMITRU ELISEI-TIBERIU, către inspectorii ISU Prahova cpt. SAVU IULIAN-MIHAI, slt. VASILE ALEXANDRO-VALENTIN, plt. adj. GHERGHE NECULAI-LAURENTIU, cpt. CHELBA CRISTINA și DUMITRU DELIA, ADRIAN PUPEZĂ, DINESCU GABRIEL, PĂTRAȘCU OVIDIU și ILIE ADELINA ELENA.

Citește și