• Polițiștii de frontieră din Bihor au depistat opt persoane ce au vrut să evite măsura carantinării, prin prezentarea unor contracte de muncă ce s-au dovedit a fi false, în urma verificărilor.
  • Din 10 decembrie, au intrat în vigoare noi reguli la intrarea în țară, valabile până pe 8 ianuarie, inclusiv.
  • Persoanele nevaccinate care vin din țări membre ale Uniunii Europene, aflate pe lista roșie, sau din țări aflate în afara spațiului comunitar, intră în carantină, însă există și excepții de la această măsură.

Opt români care se întorceau din Danemarca au încercat să păcălească vigilența polițiștilor de frontieră de la punctul de trecere Valea lui Mihai, din județul Bihor, și să evite carantina la intrarea în țară.

Pentru a scăpa de carantină, aceștia au prezentat contracte de muncă emise de un angajator din Ungaria, specifice lucrătorilor transfrontalieri, însă documentele s-au dovedit a fi false în urma verificărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră printr-un comunicat.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Cum se intră în țară până pe 8 ianuarie 2022

Noile reguli valabile la intrarea în țară au intrat în vigoare pe 10 decembrie și se vor aplica până pe 8 ianuarie, inclusiv. Testul PCR cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de îmbarcare sau de intrarea în țară, este acum obligatoriu pentru toate persoanele care vin în România din țări aflate în afara spațiului comunitar. Chiar și așa, persoanele nevaccinate trebuie să intre în carantină, pentru zece zile.

În ceea ce îi privește pe cei care vin din țări membre ale Uniunii Europene, aceștia pot folosi, în continuare, certificatul verde care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test PCR, obținut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei. Persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele șase luni, care călătoresc din state membre UE aflate în zona roșie urmează a fi carantinate fie zece zile, dacă prezintă rezultatul negativ al testului PCR, fie 14 zile, în lipsa acestuia.

Conform legii, lucrătorii transfrontalieri sunt scutiți de carantină

Totuși, HG 111/2021 prevede și câteva excepții de la aplicarea acestor reguli, iar românii caută să profite de prevederile din legislație. Printre altele, sunt exceptați de carantină copiii mai mici de 12 ani, copiii cu vârste între 12 și 16 ani, cu condiția prezentării unui test PCR cu rezultat negativ, precum și persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării.

Scutiți de carantină sunt, conform legii, și lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Moldova, care fac dovada raporturilor contractuale cu operatori economici din aceste țări, așa cum au încercat și cei opt cetățeni români despre care am vorbit la începutul articolului.

Nu în ultimul rând, de carantină la întoarcerea în România scapă și persoanele care fac dovada că vor petrece maximum 72 de ore pe teritoriul țării. Așadar, mulți români vizați de carantină la sosirea în țară aleg să părăsească România în alte cel mult trei zile, prin prezentarea la controlul din aeroport a unei rezervări de cazare și/sau a unui bilet de avion care să ateste călătoria în altă țară.