- Un șef mafiot acuzat de zeci de crime a fost arestat după ce a fost fugar timp de 30 de ani.
- Denaro, a cărui poreclă este „Diabolik”, a fost capturat în interiorul clinicii private Maddalena din Palermo.
- El era fiul unui vechi șef mafiot și era fugar din 1993.
Un șef mafiot acuzat de zeci de crime a fost arestat după ce a fost fugar timp de 30 de ani. Donul mafiei siciliene Cosa Nostra, Matteo Messina Denaro, a fost arestat astăzi de carabinierii italieni din Ros, după trei decenii în care a fost fugar. Denaro, a cărui poreclă este „Diabolik”, a fost capturat în interiorul clinicii private Maddalena din Palermo, în timp ce era pregătit pentru a fi „supus unei terapii”, potrivit comandantului carabinierilor din Ros. El era fiul unui vechi șef mafiot și era fugar din 1993. De atunci, forțele de ordine italiene îl considerau fugarul numărul unu.
Denaro a fugit după ce o scrisoare scrisă iubitei sale de la acea vreme indica faptul că numele său ar putea ajunge să fie asociat cu „vărsări grave de sânge”. El a scris scrisoarea după o serie de masacre care au avut loc la Roma, Milano și Florența în 1992 și care s-au soldat cu zeci de morți, potrivit ANSA.
Corespondența suna astfel: „Veți auzi despre mine – le scria, lăsând să se înțeleagă că era conștient că la scurt timp numele său va fi asociat cu vărsări grave de sânge – mă vor zugrăvi ca pe un diavol, dar toate acestea sunt minciuni”.
În absența sa, a fost condamnat la închisoare pe viață. Printre crimele comise se numără și uciderea lui Giuseppe Di Matteo, un mafiot rival care a fost strangulat și dizolvat în acid. De asemenea, a fost considerat responsabil pentru masacrele din 1992 și pentru atacurile din Milano, Florența și Roma din 1993.
Pentru carabinieri, Denaro era ultimul dintre șefii mafioți originali care mai era căutat. Sute de ofițeri au fost implicați în urmărirea acestuia de-a lungul anilor și în arestarea de astăzi, potrivit ANSA. Timpul petrecut în libertate l-a făcut unul dintre cei mai longevivi fugari, depășind recordul aliatului său fidel Totò Riina, care a scăpat de cătușe timp de 23 de ani. Prietenul său Bernando Provenzano a reușit să evite închisoarea timp de 38 de ani.