Consiliul Constituțional din Franța respinge legea lui Macron, care prevedea interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani

- Consiliul Constituțional francez blochează interdicția rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani
- Judecătorii spun că legea restrânge disproporționat libertatea de exprimare și viața privata
- Macron îi cere premierului Sébastien Lecornu să rescrie legea înainte de prezidențialele din 2027
- Australia interzice deja social media sub 16 ani, dar peste 80% dintre adolescenți continuă să o folosească
- Meta a șters 756.000 de conturi australiene de Facebook și Instagram ale minorilor
- Australia dublează amenzile pentru platforme până la 99 de milioane de dolari australieni
- Marea Britanie pregătește interdicția sub 16 ani pentru primăvara lui 2027
Emmanuel Macron pierde o rundă în războiul cu rețelele sociale. Consiliul Constituțional respinge interdicția accesului la social media pentru copiii sub 15 ani, votată de Parlament în iulie. Macron nu renunță și cere Guvernului sa elaboreze un nou proiect de lege.
Australia arată însă cât de greu este să scoți adolescenții de pe TikTok, Instagram sau YouTube: peste 80% continuă să le folosească în ciuda interdicției.
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța, a dezbătut subiectul într-o intervenție LIVE.
De ce i-a respins Consiliul Constituțional reforma lui Emmanuel Macron?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Macron promisese că, de la începutul noului an școlar, copiii sub 15 ani nu vor mai avea acces la rețelele sociale. Parlamentul a votat legea în iulie, iar conturile existente ale copiilor urmau să fie închise în maximum patru luni.
Consiliul Constituțional a blocat însă mecanismul.
Judecătorii consideră că protejarea copiilor este un obiectiv legitim, dar că interdicția generală aduce o atingere disproporționată libertății de exprimare și comunicare.
Mai există o problemă: ca să afli dacă un utilizator are 14 sau 40 de ani, trebuie să-i verifici identitatea. Consiliul spune că legea nu stabilește suficient de clar cum se face această verificare și nici ce garanții există pentru protejarea vieții private. Macron îi cere acum premierului Sébastien Lecornu să găsească o formulă care să treacă testul constituțional”.
Ce ne arată Australia, prima țară care a încercat interdicția?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Australia este laboratorul mondial al acestei idei. Din decembrie 2025, copiii sub 16 ani nu mai au voie să dețină conturi pe marile rețele sociale. Platformele au început o operațiune gigantică de eliminare a utilizatorilor minori. Meta spune că, până în iunie, a șters peste 756.000 de conturi: aproximativ 462.000 de pe Instagram și 294.000 de pe Facebook. YouTube a blocat circa 740.000, iar TikTok a eliminat inițial 550.000 și continuă să închidă aproximativ 24.000 lunar.
Numai că adolescenții găsesc căi de întoarcere.
Datele prezentate autorităților arată că peste 80% dintre copiii sub 16 ani continuau să folosească social media în primele luni ale interdicției. Canberra vrea acum să dubleze amenda maximă pentru companiile care nu respectă legea, până la 99 de milioane de dolari australieni”.
Marea Britanie riscă să se lovească de aceeași problemă?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Britanicii vor să încerce, dar au timp să privească ce se întâmplă în Australia. Guvernul lui Keir Starmer a decis să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani, iar măsura ar urma să intre în vigoare în primăvara lui 2027. Sprijinul părinților este uriaș: nouă din zece dintre cei consultați susțin interdicția.
Londra încearcă însă să construiască un sistem mai nuanțat. Copiii vor putea utiliza internetul pentru educație, știri, jocuri și comunicare, dar nu anumite rețele sociale. În plus, autoritățile vor restricționa funcții considerate periculoase, precum livestreaming-ul sau contactarea minorilor de către necunoscuți. Pentru adolescenții de 16 și 17 ani sunt prevăzute inclusiv restricții nocturne implicite. Problema rămâne aceeași ca în Australia: cum dovedești vârsta fiecărui utilizator fără să transformi internetul într-un gigantic control de identitate?”.
Renunță Macron după eșecul de la Consiliul Constituțional?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Nu. Pentru Macron, interdicția social media a devenit una dintre temele politice ale finalului său de mandat. După decizia Consiliului Constituțional, președintele i-a cerut premierului Sébastien Lecornu să refacă textul astfel încât să respecte atât Constituția, cât și regulile europene.
Miza depășește însă Franța. Australia testează deja interdicția, Marea Britanie o pregătește, iar alte state caută propriile formule de limitare a accesului copiilor. Primele rezultate australiene arată însă paradoxul: poți șterge sute de mii de conturi, poți amenda platformele și poți impune verificarea vârstei, dar este mult mai greu să împiedici efectiv un adolescent hotărât să intre pe o rețea socială”.