alephnews Vezi versiunea web

Greva magistraților continuă. CSM: 169 de parchete și-au suspendat activitatea din cauza Reformei Pensiilor. Guvernul Bolojan nu cedează

Sandu Maria · 28 aug. 2025, 17:02

Greva magistraților continuă. CSM: 169 de parchete și-au suspendat activitatea din cauza Reformei Pensiilor. Guvernul Bolojan nu cedează

În urma forțării de către Premierul Ilie Bolojan a adoptării legii privind pensionarea magistraților, CSM anunță că 169 de parchete din România au decis suspendarea activității.

Este vorba despre parchetele de pe lângă Curțile de Apel, parchetele de pe lângă Tribunale și parchetele de pe lângă judecătorii. Deciziile au fost luate în unanimitate de procurori.

DNA este singura structură de parchet care a decis să nu își suspende activitatea din cauza competențelor sale pe lupta anticorupție, dar în același timp este alături de protestul magistraților.

Bolojan nu cedează

Coaliția condusă de Premierul Ilie Bolojan a decis ca săptămâna viitoare să își angajeze răspunderea de 5 ori în Parlament – pe cele 5 pachete separate de reformă, ca să evite riscul declarării neconstituționale al întregului Pachet de reformă 2.

În această vineri – cele 5 proiecte separate de reformă – pe domenii diferite – vor fi adoptate în ședința de Guvern, urmând ca de mâine textele legislative să primească avizele Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ şi Consiliul Tripartit.