- Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a 11 inculpați în cadrul scandalului imobiliar Nordis.
- Judecătorii Curții de Apel București urmează să se pronunțe asupra acestei propuneri de arestare preventivă astăzi.
- În urma perchezițiilor efectuate, anchetatorii au confiscat bunuri de valoare mare, inclusiv bijuterii și genți de lux.
Judecătorii Curții de Apel București se pronunță astăzi la ora 15:00 dacă acceptă sau nu propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a 11 inculpați în scandalul imobiliar Nordis.
Advertisment
Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a unor angajați și șefi ai companiei Nordis, dar și a Laurei Vicol și a lui Vladimir Ciorbă, patron Nordis. În urma perchezițiilor efectuate, anchetatorii au confiscat bunuri de valoare mare, inclusiv bijuterii și genți de lux, estimând că acestea ar fi fost achiziționate din fonduri obținute ilegal de la clienții Nordis.
Dosarul Nordis vizează un grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor.
Recomandări
În perioada 2019 – 2024, liderii grupului infracțional organizat, au încasat prin intermediul a cinci firme peste 195 de milioane de euro în cadrul unor promisiuni sau contracte de vânzare cumpărare a unor immobile, fără a le livra. Mai mult, o parte din ele nici nu au mai fost construite.
Fondurile societăților au fost delapidate, 71 de milioane din cele 195 primite de clienți, s-au făcut operațiuni fictive în contabilitate, pentru a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor și, pe lângă persoanele fizice, a fost păgubit și bugetul de stat.