Curtea de Conturi a sesizat DNA în cazul achizițiilor făcute de Min. Sănătății, IGSU și de Unifarm, în timpul pandemiei

Afacerile din pandemie, pline de dosare de corupție. România a umflat până și factura ajutorului umanitar dat fraților de peste Prut

Afacerile din pandemie, pline de dosare de corupție. România a umflat până și factura ajutorului umanitar dat fraților de peste Prut

Curtea de Conturi a făcut mai multe plângeri penale în cazul unor achiziții făcute de Ministerul Sănătății, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Compania Națională Unifarm, în timpul pandemiei, conform unui document postat pe site-ul instituției.

Astfel, conform sursei citate, Curtea de Conturi a sesizat DNA cu o presupusă faptă de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, infracțiuni ce ar fi fost comise la Ministerului Sănătății, în 2020, iar prejudiciul estimat este de 2,8 milioane de lei.

În cazul IGSU au fost găsite două fapte ce ar putea fi investigate de procurori, ambele de abuz în serviciu, iar prejudiciul estimat este de 15 milioane de lei.

Și Compania Unifarm a intrat în vizorul Curții de Conturi. Aceasta a fost reclamată atât la DNA, cât și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar pagubele aduse statului ar fi de peste 320 de milioane de lei.

Conform informațiilor publicate oficial, DNA arată că a înregistrat în tot anul 2020 un total de 105 dosare de „corupție pe timp de pandemie”.

Dintre cele 105 dosare „în legătură cu pandemia COVID -19”, procurorii DNA au soluționat într-un an doar 5 dosare și au trimis numai 6 inculpați în judecată prin intermediul a 2 rechizitorii. 

Exit mobile version