- Fostul ministru Darius Vâlcov a fost condamnat, marţi, la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
- El a fost acuzat pentru luare de mită într-un dosar de corupție
- Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă.
Fostul ministru Darius Vâlcov a fost condamnat, de magistraţii Tribunalului Dolj, la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Advertisment
Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Dosarul a fost înregistrat în 2017 la Tribunalul Dolj, iar fostul ministru şi fost consilier al fostului premier Viorica Dăncilă, este acuzat de luare de mită.
Recomandări
Potrivit rechizitoriului, în 2012, Vâlcov, în calitate de primar al Slatinei, i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din sumele încasate de firma sa de la primărie.
De asemenea, Vâlcov ar fi primit în 2013, în mai multe tranşe de la respectiva firmă, peste 2 milioane de lei, astfel încât omul de afaceri să nu nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.
În această manieră, Vâlcov ar fi procedat şi în alte două cazuri.
„Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei”, a precizat DNA la momentul trimiterii în judecată.
- CNN: Statele Unite au ajutat Israelul să bareze atacul cu rachete balistice al Iranului
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.206. Rusia a returnat trupurile a 1.200 de soldați ucraineni
- BREAKING NEWS: Iranul a lansat peste 150 de rachete balistice asupra Israelului, în operațiunea True Promise 3 / Schimbul de atacuri cu Israelul continuă / Mossad atacă în interiorul Iranului
- Un nou clasament arată cât de sănătoase sunt orașele europene. Pamplona, Geneva și Harlow sunt printre cele mai apreciate
- Liverpool a ajuns la un record pentru transferul lui Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen de 116 milioane de lire