Doi deţinuţi de la Penitenciarul Jilava din Bucureşti au fost eliberaţi din greşeală miercuri, înainte să le expire pedepsele.
Advertisment
Cei doi aveau de executat pedepse de până în 3 ani şi jumătate pentru fapte precum lovire şi alte violenţe, respectiv tulburarea liniştii publice.
Cu ajutorul poliţiştilor, cei doi au fost găsiţi după câteva ore şi au fost duşi înapoi la Jilava pentru a executa timpul rămas din condamnări.
Recomandări
După incident, Administraţia Penitenciarelor a început o anchetă pentru a afla cum s-a întâmplat ca cei doi să fie eliberaţi înainte de termen.
Partenerii noștri
Valerii Zalujnîi, fost şef al armatei ucrainene: Cel de-Al Treilea Război Mondial a început în 2024 Mediafax