- 10 victime au avut de suferit din cauza unui incendiu din București.
- Două persoane și-au pierdut viața.
- Un copil a fost transportat la spital.
Astăzi a avut loc un incendiu într-un bloc din București. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil de tip P+8, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul București. Incendiul s-a manifestat la etajele 7-8, pe fațada clădirii. Incendiul este localizat”, a transmis ISU.
Echipajele SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 10 victime adulte (două dintre ele au decedat) și 1 copil. Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, 2 autospeciale de descarcerare şi 8 ambulanțe SMURD și 1 autospeciala pentru transport victime multiple.
Copilul a suferit de un atac de panică și a fost transportat la spital. Una dintre victimele decedate a fost un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, iar cealaltă a fost o femeie ce intrase în stop cardio-respirator. Acesteia i s-au făcut manevre de resuscitare. Decesul celor două persoane a fost provocat de expunerea la fum. Celelalte 8 victime sunt asistate medical.
În jurul orei 20:00, incendiul a fost stins. Suprafață afectata a fost de aproximativ 60 mp la apartamentul aflat la etajul 7. Incendiul a afectat fațada și unitatea de aer condiționat a unui apartament de la etajul 8.
Citește și
- Tinerii francezi cer reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Ministrul Apărării vrea o redimensionare a armatei
- Care sunt culorile ce te binedispun? Laura Finkelstein, designer de interior: „Recomand o culoare energetică, dacă vrem să ne simțim plini de viață”
- Generația Z se simte dezamăgită de politică și de societate, arată un studiu la nivel global. Ariana Dudună: „Tinerii au multe frustrări”