• Dorin Dumitran, profilerul lui Gheorghe Dincă, a fost invitat în emisiunea „Marius Tucă Show” de pe Aleph News.
  • Dorin Dumitran a vorbit cu Gheorghe Dincă peste 60 de ore.
  • Dorin Dumitran: „Când este jovial și este încântat trebuie să fii foarte atent. Cele mai sincere momente ale sale au fost atunci când s-a simțit doborât psihic de el”.

Dorin Dumitran a fost desemnat prin ordonanța procurorului să construiască un raport de analiză comportamentală și să-i asigure escorta lui Gheorghe Dincă, criminalul de la Caracal.

„A fost o testare și o inter-testare între mine și el. Foarte greu, pentru că aveam de-a face cu un individ rudimentar, care refuza orice însemna proba realității”, a spus Dorin Dumitran.

„La fața locului era o nebunie. Afară, în stradă, oamenii urlau, iar în interior echipajele etau trimise de la Direcția de Investigații Criminale, urmând ca a doua zi să am prima interacțiune cu el. Pe care, așa cum am mai spus-o și cu un alt prilej, am refuzat-o tocmai pentru că în momentul de abordare este important dacă ai greșit startul și dacă pornești prost, eronat”, a explicat Dorin Dumitran.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Am refuzat să îl văd, tocmai pentru a îmi face o idee despre ceea ce se întâmplă acolo, pentru că cea mai proastă strategie pe care o poţi avea este aceea de a potrivi suspectul la locul faptei, este o greşeală de tactică poliţienească şi de tactică psihologică.

Întâi trebuie să cunosc locul faptei şi să intuiesc ca şi cum nu l-aş vedea, vreau să precizez asta.

Cam ce tip de personalitate ar construi acel loc care ulterior va primi acea denominare de fortăreaţă, de închisoare, casa morţii, casa groazei aşa a apărut.

Plus tot ceea ce s-a spus ulterior despre el pentru că imediat în data de 27 iulie a fost trimisă şi ordonanţa în trei puncte a procurorului astfel încât să ştiu ceea ce am de făcut şi fac precizarea că eu nu am voie să depăşesc limitele ordonanţei aceea în trei puncte, adică să îi determin starea neuropsihică din momentul comiterii celor două fapte de omor.

Ele deja erau precizate şi formulate aşa, să îi descriu trăsăturile de personalitate şi în al doilea rând să analizez stabilitatea comportamentală a lui. Drept urmare eu nu aş fi avut posibilitatea să îi fac evaluarea psihologică în absenţa consemnării acestor fapte de la care nu am pornit în mod iniţial, adică eu nu am luat în considerare şi nu am pornit”, a explicat Dorin Dumitran.

Dorin Dumitran: „Am vrut să-l cunosc exact așa cum este”

„Exact, eu am vrut să îl cunosc pe el exact aşa cum este el pentru că evident putea fi acuzat de orice şi aţi observat acest bulgăre de zăpadă care a luat-o la vale, adică administrarea probatoriului judiciar în care s-a mers şi spre sclavie, exploatare sexuală, trafic, profanare de cadavre, profanare la viol, ulterior de la LCM la omor calificat, etc.

Tot acest proces a trebuit să meargă cumva în paralel şi din nefericire, dar asta a fost situaţia, să meargă în paralel cu probele care veneau din spate şi cele expertizele ştiinţifice care s-au realizat, dar eu eram destul de descoperit în acest”, a spus Dorin Dumitran.

Dorin Dumitran, despre Gheorghe Dincă: „Un tip care s-a autoizolat progresiv, dezorganizat, un rudimentar cu o stimă de sine foarte scăzută”

„Un tip care s-a autoizolat progresiv, un dezorganizat, un rudimentar, cu o stimă de sine foarte scăzută, cu o strângere a cercului de relaţii, de prieteni, cunoscuţi, cu o limitare gravă a tot ceea ce ar fi însemnat intruziune în mediul său familial, gospodăresc cred că e mai corect spus aşa, unul cu probleme psihice, dar încă nu formulasem, adică cu probleme… nu formulasem natura, nu mă grăbesc, întâi stau şi analizez ce se întâmplă acolo.

Am încercat să văd cum mă simt acolo în acea ambianţă, măsura în care această izolare a fost dorită sau nu, rodul activităţii sale conştiente sau inconştiente, asupra acestor aspecte m-am concentrat”, a spus Dorin Dumitran.

Cele mai mari minciuni spuse de Gheorghe Dincă în anchetă

„Traseul urmat, conținutul discuțiilor din mașină, reactivitatea victimelor, destinația reală a canalului și tratamentul aplicat victimelor. Piatra de încercare a fost atunci când m-am luptat să-l ajut să aibă curajul să recunoască tot”, a spus Dorin Dumitran.

Dorin Dumitran, despre „locul groazei” al lui Gheorghe Dincă: „Un loc foarte greu de pătruns, unde el nu intra niciodată acolo, dar trebuia să bage”

„Pestilenţial, sigur şi am spus asta „eu nu am să te cred până la final, indiferent ce ai spune dumneata, ăla era loc destinat detenţiei fizice a victimelor”, dacă cineva intra acolo, lucru care nu s-a demonstrat, prin cercetarea efectuată de Institutul Naţional de Criminalistică şi nu numai, deci s-a muncit acolo ca la balamuc, ca la ocnă practic, ăla era loc ca sa îţi duci victimele, deci nu te cred, nu are absolut nici o logică ceea ce spui.

Acolo oricine ceda.

Din canalul de vizitare auto se făcea la orizontală acest intrând în care fusese decupată acea jumătate de cisternă.

Nu, era umed totul, rânced pentru că era sub pământ, acolo cine intra era imposibil ca cineva să mai audă sau să verifice, pentru că el avusese grijă să acopere acele plăci metalice.

Asupra gropii acele plăci de oţel de şase milimetri grosime şi deasupra acoperit şi cu pământ, iar primii intraţi acolo, când s-a pătruns pe străzi şi a fost pus jos călcând cu bocancii s-a auzit şi au descoperit, l-au dat la o parte şi asta s-a întâmplat în ziua în care a fost capturat”, a descris Dorin Dumitran.

Camera în care Gheorghe Dincă le-a ținut pe fete

„Exista o sursă de lumină, dar ştiţi că ele au fost ţinute pe întuneric absolut pentru că era una din componentele sale fantasmatice, era o chestiune, cum să explic, nu numai de fantezie, ci de stimularea creşterii plăcerii, era o condiţie, dar nu era o condiţie sine-qua-non, era o condiţie care conducea la creşterea excitaţiei sexuale şi la plonjarea într-un film pe care el deja îl gândea.

Uşa aceasta se deschidea în interior, acesta este un aspect important, să îmi amintiţi să vă povestesc de ce este important, iar în dreapta uşii la o înălţime de 70 de centimetri, un cui bătut cu un mănunchi de chei, iar cheile acelea deschideau uşa, pentru mine, eu m-am întrebat, mi-am zis: bun, fetele astea care bun, iertare nu sunt cinic… fetele astea nu puteau utiliza cheile?

Nu, pentru că ulterior şi târziu, târziu va spune modul în care le-a ţinut ca pe animale şi le-a tratat ca pe nişte animale, nu avea nici măcar cum să ajungă acolo, au fost practic priponite. Erau legate de pat, dar şi cu posibilitatea foarte limitată de a merge pe latura lungă a patului şi de a face dreapta spre uşă”, a spus Dorin Dumitran.

Dorin Dumitran: „Televizorul era dat în permanență tare când fetele erau lăsate singure”

„Când erau lăsate singure pentru că el venea şi se înfrupta în mod succesiv, adică eu folosesc expresia metafora adăpătorii, el nu mai avea nevoie de adăpătoare externă, aşa cum fac animalele savanei, şi-o făcuse acasă”, a spus Dorin Dumitran.

„Acolo au fost descoperite pete dinamice de sânge, pe interiorul uşii, una dintre ele este chiar frumoasă, adică este un semn exclamării care indică direcţia şi unghiul şi a fost unul din elementele cu care l-am blocat, pur şi simplu eu îi puneam întrebări foarte deschise, eu niciodată nu am pus întrebări închise limitative, niciodată. Şi mi-am păstrat o atitudine de poker- face fără nici un fel de reacţie.

Încercând să îmi explice ce s-a întâmplat cu acele pete de pe uşă, consultându-mă evident cu colegii mei din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, le-am cerut să îmi explice „spuneţi-mi probele obţinute la faţa locului” pentru că ceva nu bate.

El ştiţi foarte bine că a ţinut-o sus şi tare că le-a aplicat lovituri cauzatoare de moarte, iar locul faptei, că noi cu asta am început discuţia, nu arăta aşa, era prea multă linişte ceea ce înseamnă că acţiunea a fost foarte rapidă, a fost letală îndreptată spre scop, adică spre ţintă, întrebându-l ulterior ce este cu sticlele alea două de spumant care au rămas în picioare, spui că ai lovit-o acolo, s-a prăbuşit acolo, iar dinamica corpului aflat în cădere ar fi trebuit să doboare sticlele, explică-mi ce este cu chestiunea aia, explică-mi ce este cu petele de sânge pe interior”, a spus Dorin Dumitran.