Dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Fost angajat ATI: „Oamenii se omoară. Și eu am omorât”

Un fost angajat al Spitalului Județean Sibiu îți povestește despre modul în care sunt tratați pacienții de Covid. Spune că bolnavii în stare gravă sunt sedați, legați și lăsați să moară. Niciun pacient internat la ATI nu ar mai fi scăpat cu viață după internare, mai spune el.

„Da, oamenii se omoară. Şi eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, spune martorul.

Îți arăt acum ce spune vicepreședintele Societății de ATI din România despre dezvăluirile de la Sibiu.

Dorel Săndesc, Vicepreședinte Societatea Română de ATI: „Ceea ce spune dânsa este o însăilare de scene, dar concluziile sunt total exagerate. Nu mă pot pronunța pe un caz care va fi anchetat, dar pot sa vorbesc pe principiu. Imi cunosc colegii de acolo și nu cred că acest lucru este posibil.”

Ministrul Sănătății recunoaște că informațiile sunt cu adevărat șocante.
Deocamdată, așteaptă verificările din partea anchetatorilor.

Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății: „Nu am primit sesizări că s-ar întâmpla ceva măcar asemănător în alte secții. În momentul ăsta vorbim de o relatare dintr-un articol de presă, lucrurile trebuie verificate.”

Deși se află în administrarea Consiliului Județean, autoritățile nu supraveghează activitatea medicală. Reprezentanții spitalului s-au autosesizat și au început o anchetă internă cu privire la activitatea secției ATI-Covid.

Daniela Cîmpean, Președinte CJ Sibiu: „Spitalul Județean este în administrarea și în subordinea Consiliului Județean Sibiu, însă calitatea actului medical nu este analizată de Consiliul Județean Sibiu.”

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu s-a sesizat din oficiu după ce mărturisirile au ajuns în spațiul public.

Exit mobile version