• Două instituţii din judeţul Constanţa au fost evacuate marţi dimineaţă în urma ameninţărilor lansate de un bărbat.
  • Acesta a spus că urmează să se producă o nenorocire la Curtea de Apel Constanţa şi la Judecătoria Medgidia.

UPDATE 11.35. Cele două echipe de specialiști pirotehniști – din cadrul Serviciului Român de Informații, respectiv Serviciului pentru Acțiuni Speciale – au finalizat activitățile la instituțiile în cauză. Nu au fost descoperite elemente de interes pirotehnic, astfel că, în cel mai scurt timp, activitatea va fi reluată.


Potrivit Poliţiei Constanţa marţi, în jurul orei 9.00 s-a primit un apel 112, de la un bărbat care a solicitat să se elibereze Curtea de Apel Constanţa şi Judecătoria Medgidia „întrucât se va întâmpla o nenorocire”.

Autorităţile au luat decizia să evacueze clădirile menţionate de bărbat. Poliţiştii, jandarmii şi pompierii constănţeni sunt la faţa locului şi evacuează toate persoanele din cele două instituţii.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

Circulaţia în zonele vizate de ameninţare a fost restricţionată.

Specialişti pirotehnişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii efectuează controlul Curţii de Apel Constanţa, iar concomitent, pirotehnişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa controlează Judecătoria Medgidia.

Toate persoanele, aproximativ 400 de persoane din ambele instituţii, au fost evacuate.