- DIICOT refuză să dea informații publice despre cazul Pandarof, susținând că dosarul este în curs de soluționare.
- Detalii despre cazul Pandarof/ Slatina au apărut în presă de 2 ani.
- Pandarof ar fi fost pusă sub control judiciar de DIICOT în anul 2022, după ce ar fi fost suspectă de trafic de droguri de mare risc (cocaină).
- Pe interceptările din caz – sursele susțin – că ar fi fost descoperite și mesaje între Pandarof și fostul prim-adjunct SRI, pe atunci în rezervă, Florian Coldea.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, structură condusă de procurorul șef Alina Albu, refuză să dea curs unei solicitări legale, în baza legii 544/ 2001, prin care i s-au solicitat informații ce puteau fi puse la dispoziția publicului în cazul Pandarof, potrivit Ghidului de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media adoptat de CSM.
Astfel, DIICOT refuză să transmită publicului calitățile reținute în dosarul penal, faptele reținute, măsurile dispuse, dar și stadiul dosarului pe care procurorii l-ar ancheta.
Structura condusă de Alina Albu invocă în răspunsul transmis după 6 zile agenției Mediafax – o excepție de la comunicarea publică, care se referă la „periclitarea rezultatului anchetei, dezvăluirea de surse confidențiale/ care pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare”.
„Dosarul penal la care faceți referire, este în curs de soluționare, situație în care nu vă putem pune la dispoziție informațiile solicitate întrucât sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor, potrivit art 12. alin 1, litera e, din Legea 2001”, comunică DIICOT.
Numai că detalii despre ancheta DIICOT au apărut în presa locală din Slatina, începând cu anul 2022, dar și pe parcursul anului 2023, iar dezvăluirile menționau și presupusa implicare a unor oameni cu funcții în caz.
Potrivit unor surse judiciare, Marina Pandarof ar fi fost pusă sub control judiciar de DIICOT în anul 2022, după ce ar fi fost suspectă de trafic de droguri de mare risc (cocaină), în timpul perchezițiilor găsindu-se însă cantități mici de droguri.
Activitățile controversate ale Marinei Pandarof ar fi arătat inclusiv implicarea în caz a unui edil pe care aceasta l-ar fi „aprovizionat”, dar și a altor figuri locale.
În plus, pe interceptările din caz – sursele susțin – că ar fi fost descoperite și mesaje între Pandarof și fostul prim-adjunct SRI, pe atunci în rezervă, Florian Coldea.
Sursele susțin că respectivele comunicări nu ar fi avut relevanță (penală) în respectivul caz, dar arătau că Pandarof și Coldea se cunosc și comunică.
Din momentul în care la DNA a explodat cazul Coldea, pe 23 mai 2024,
DIICOT a refuzat să transmită presei informații legate de dosarul pe care îl are în instrumentare de 2 ani.
Marina Ileana Pandarof (31 de ani) din Slatina/Olt, potrivit Registrului Comerțului, face/a făcut parte din societățile SC Glitz&Glam Concept SRL/ SC SYA Mistik Trend SRL (comerț cu ceasuri și bijuterii), SC Maridina Business SRL (orgaizare târguri, expoziții și congrese), SC Cube Ecommerce SRL(case de comenzi sau prin internet), SC Romar Store World SRL și SC SYA Mistik Trend SRL – cu profituri modeste declarate.
Soră a Danielei Pandarof, Marina Pandarof apare – pe lângă mențiunile din presa locală ce vizau cazul DIICOT – și în anturajul controversatului fost ministru adjunct al Energiei din Albania, Dorian Ducka și a fostului prim adjunct și director interimar al SRI, Florian Coldea.
Potrivit procuraturii americane, Dorian Ducka, consilier și al premierului Albaniei, Edi Rama, este implicat – alături de alt oficial albanez – în mituirea cu 225.000 de dolari a lui Charles McGonigal – fostul șef al contrainformațiilor FBI – Birou NY – care i-a adus acestuia din urmă o a doua condamnare la închisoare pentru o perioadă de 28 de luni.