- Firma de avocatură a lui Doru Trăilă încasa sume de la Cătălin Hideg și ulterior ar fi făcut plăți către firma lui Dumitru Dumbravă.
- După ce încasa sumele, firma lui Dumbravă făcea plăți către firma lui Florian Coldea/ Dumitru Cocoru, firma Elenei Istode (aka „Anaconda”) și firma „de investigații” a lui Marius Ghiba.
- Procurorii ar fi descoperit tranzacții între firmele din dosar pe zona construcțiilor (Soceram/ omul de afaceri Mihai Anastasescu), în zona energiei ( Elsid/ milionarul Mihai Tufan, condamnat pentru tentativă de omor) dar și în legătură cu firmele controlate de Alexander Bodgan Adamescu.
- DNA a făcut analiza financiară a încasărilor, profiturilor și rulajelor pe firmele lui Coldea/ Cocoru și Dumbravă și a constatat că acestea au explodat în ultimul an.
- Contractele dintre firme erau generale, nepermițând cuantificarea serviciilor prestate și valoarea facturilor, unele dintre actele adiționale erau nedatate.
- Actele erau despre consultanță inclusiv în materie de anticorupție, „colectare de informații”, analize de risc și inclusiv extinderea portofoliului în zona fondurilor de investiții, inclusiv cele suverane, aparținând unor state potente financiar.
- Împărțeala, serviciile, onorariile simple, suplimentare și cele de succes variau între cele 3 firme: de la 1480 de euro plus TVA, la 20.000 de euro, la 45.000 de euro, la 75.000 de euro, la 120.000 de euro.
Pe 23 noiembrie 2023, procurorii DNA arată că omul de afaceri Cătălin Hideg – care a depus denunțul la DNA – ar fi făcut o primă plată de 20.000 de euro către societatea de avocatură a lui Doru Trăilă.
După 4 zile, pe 27 noiembrie 2023, și firma lui Cătălin Hideg – Sanimed Internațional Impex – face o plată de 200.000 de lei către societatea de avocatură a lui Doru Trăilă.
În aceeași perioadă, pe de altă parte, societatea lui Trăilă mai face încasări de 44.000 de lei de la alte societăți.
După încasările de la Hideg, societatea de avocatură a lui Doru Trăilă face o serie de plăți:
- 28 noiembrie 2023 – 245.000 de lei către Wise Line Consulting SRL
(firma controlată de generalul (r.) Dumitru Dumbravă)
- 2 decembrie 2023: 20.000 de lei către avocatul Tudor Alexandru Moise, 20.000 de lei către avocatul Octavian Eugen Chiru, 65.000 de lei către Doru Trăilă
Pe 18 ianuarie 2024, societatea lui Hideg mai face o plată de 238.000 de lei către firma de avocatură a lui Trăilă, în aceeași perioadă Trăilă având și alte încasări de 47.293 lei de la alte societăți.
Situația se repetă. După încasări, societatea lui Trăilă face mai departe plăți:
- 19 ianuarie 2024 – 119.000 de lei către Wise Line Consulting SRL
(firma controlată de generalul (r.) Dumitru Dumbravă)
„Din analiza tranzacțiilor efectuate prin contul de lei de către SCP „Doru Trăilă și Asociații”, s-a stabilit că, în perioada 2022 – 2024, au fost efectuate încasări repetate de la anumite grupuri de firme”, arată procurorii DNA, care constată că cea mai mare parte a redirecționărilor de bani se duce spre firma lui Dumbravă.
La rândul său, după ce primea sumele de la societatea de avocatură a lui Doru Trăilă, firma lui Dumbravă făcea plăți către:
- firma lui Florian Coldea și a lui Dumitru Cocoru (fost prim adjunct, director interimar al SRI, respectiv fost adjunct al SRI)
- firma de consultanță a Elenei Istode – fost general SRI, aka „Anaconda”
- firma lui Marius Ghiba, specializată în domeniul „investigațiilor”
„Din analiza tranzacțiilor efectuate de către Wise Line Consulting SRL rezultă că după efectuarea încasărilor de la SCP „Doru Trăilă și Asociații, efectuează la rândul său plăți către alte societăți de consultanță, printre care Strategic Sys S.R.L., Cocoandconsulting SRL, Interdiligence SRL”.
„Caracterul repetitiv al plăților efectuate creează o suspiciune plauzibilă în sensul că SCP „Doru Trăilă și Asociații” reprezintă doar un vehicul pentru transferul sumelor de bani către societățile de consultanță, concluzie întărită și de faptul că, deși sunt încheiate contractate servicii de asistență juridică, ponderea serviciilor de asistență din costul total achitat de beneficiarul acestora, raportat la serviciile de consultanță contractate, este redusă”, arată DNA.
DNA a analizat și tranzacțiile pe fiecare firmă.
Firma de consultanță din 2018 a lui Dumitru Dumbravă – Wise Line Consulting – n-a avut niciun salariat, în 2023 – cifra de afaceri i-a crescut la 6,2 milioane de lei iar profitul net la 3,4 milioane de lei.
Rulajele din perioada 2022-2024 arată că firma lui Dumbravă a încasat de la societatea de avocatură a lui Trăilă suma de 5,4 milioane de lei în ultimii 3 ani.
Firma de consultanță din 2020 a lui Florian Coldea și Dumitru Cocoru – Strategic Sys – a avut între 1 și 2 salariați – iar din 2020 până în 2024 – cifra de afaceri a sărit de la peste 600.000 de lei la 6,1 milioane de lei. La fel și profitul net: de la 573.775 de lei la 4,8 milioane de lei.
Rulajele de pe firmă din perioada 2022-2024 arată că firma lui Coldea și Cocoru a încasat de la firma lui Dumbravă – suma totală de 1,241.726,47 lei prin 19 transferuri.
Ca să stabilească legătura dintre sumele de bani plătite de Hideg către Doru Trăilă și plățile ulterioare făcute de firma lui Hideg către firma lui Dumbravă și plățile lui Dumbravă făcute către firma lui Coldea/ Cocoru, procurorii au analizat contractele de consultanță, actele adiționale ale acestora, facturile și documentele justificative.
Astfel, au descoperit că respectivele contracte cadru aveau „un obiect general, în care nu sunt prevăzute elemente care să permită cuantificarea serviciilor prestate și determinarea valorii facturilor”. De altfel, contrar clauzelor contractuale, care impuneau ca pentru serviciile de consultanță între SCP „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL să se încheie acte adiționale prin care să se stabilească obiectul prestațiilor și prețul acestora, astfel de acte adiționale nu au fost identificate decât în cazul anumitor entități: SC Elsid SA, Soceram SA, OTP Bank.
Elsid este o firmă din zona energiei iar Soceram este o firmă din zona construcțiilor.
Soceram SA este controlată de omul de afaceri Mihai Anastasescu.
Elsid este una din companiile deținute de milionarul Mihai Tufan, condamnat pentru tentativă de omor asupra unei angajate, directoare la societatea sa.
Mihai Tufan a fost liberat condiționat pe 20 octombrie 2022, după nici doi ani de închisoare printr-o decizie a Tribunalului Prahova. Mihai Tufan a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare din care a executat un an și nouă luni.
În cazul Hideg, procurorii DNA apreciază că viramentele făcute pe 28 noiembrie 2023 și 19 ianuarie 2024 între firmele lui Dumbravă – Coldea/ Cocoru – reprezintă plăți parțiale din suma de 600.000 de euro care făcea obiectul contractului de asistență cu Sanimed, firma lui Hideg.
Următoarea zi, pe 29 noiembrie 2023, firma lui Coldea/ Cocoru – Strategic Sys – emite către firma lui Dumbravă – o factură de 87.279 lei, ca servicii de consultanță potrivit contract, iar pe 30 ianuarie 2024 – o altă factură de 8765 lei – servicii de consultanță, potrivit contract.
„Rapoartele din spatele acestor facturi sunt rapoarte generale, ce nu se circumscriu obiectului contractelor și actelor adiționale la acestea, fapt ce denotă că încasările efectuate de la SC Wise Line Consulting SRL reprezintă plăți parțiale din suma de 600.000 de euro ce face obiectul contractului de asistență juridică cu SC Sanimed Impex Internațional SRL și care în fapt este obiectul infracțiunii de corupție”, arată DNA.
Procurorii au mers pe urma banilor. Astfel:
- Pe 11 ianuarie 2019, firmele lui Dumbravă și Trăilă au încheiat un contract de consultanță generală, inclusiv în materie de anticorupție – pe o durată de 4 ani.
- În aceeași zi, pe 11 ianuarie 2019, firmele lui Dumbravă și Trăilă au încheiat un contract de consultanță specializată – de 10.000 de euro – raportat la litigiile Soceram SA (firmă de construcții) și First Bank
- Ulterior se face un act adițional nedatat – între firmele lui Dumbravă și Trăilă pentru situațiile juridice ale OTP
- Pe 8 mai 2019 , firmele lui Dumbravă și Trăilă au încheiat un act adițional – în relaționare cu Soceram SA – și un onorariu de succes de 120.000 de euro, tranșele lunare fiind de 10.000 de euro
- Pe 6 ianuarie 2020, firma lui Dumbravă încheie un act adițional de consultanță cu firma lui Trăilă – pentru o subcontractare pentru „colectare de informații, elaborare strategii, redactare” și împărțirea onorariului de succes în cote egale
- Pe 15 martie 2021, firmele lui Dumbravă și Trăilă au încheiat un act adițional privind împărțirea onorariului de succes în cote egale
- Pe 12 aprilie 2021, firmele lui Dumbravă și Trăilă au încheiat un act adițional pe tema Elsid SA – controlată de Mihai Tufan – pe tema realizării unei analize de risc ce vizează interese legitime
- Pe 28 iunie 2022, firmele lui Dumbravă și Trăilă au încheiat un act adițional privind un onorariu suplimentar de 75.000 de euro plus TVA pentru firma lui Dumbravă – după asigurarea fondurilor necesare de către Elsid
- Pe 14 ianuarie 2021, firma lui Dumbravă și a lui Dumitru Cocoru/ Coldea încheie un contract de consultanță pe proiectele în desfășurare – pe o perioadă de 2 luni. Prețul serviciilor: 20.000 de euro, fără TVA
- Pe 8 martie 2021, se face un act adițional între cele 2 firme – prin care prin care prețul se modifică la 20.000 de euro, inclusiv TVA iar durata este prelungită cu 2 luni
- Pe 28 septembrie 2021, între firma lui Dumbravă și cea a lui Coldea/ Cocoru se încheie un alt contract de consultanță: pentru asigurarea succesului proiectelor în desfășurare. Beneficiarul trebuia să-i plătească lunar consultantului suma de 1480 de euro, plus TVA – echivalentul a 10 ore de consultanță
- Pe 30 martie 2023, se face un alt act adițional la contractul dintre cele 2 firme și se extinde portofoliul de clienți: în zona fondurilor de investiții, inclusiv fonduri suverane aparținând unor state potente financiar, prin eforturile firmei lui Coldea/ Cocoru care asigura perspectivele consistente de dezvoltare a beneficiarilor pe termen mediu și lung. Din martie 2024, prețul crește: 14.750 de euro lunar, contractul este prelungit până pe 31 decembrie 2023.
- Pe 19 decembrie 2023, părțile conveniseră că firma lui Coldea/ Cocoru este îndreptățită să aibă un onorariu de succes de 45.000 de euro
- Pe 29 decembrie 2023, firmele lui Dumbravă și Coldea/ Cocoru încheie un nou contract de consultanță pe o perioadă de 1 an, cu posibilitate de prelungire prin acordul tacit al părților. Prețul serviciilor: 1480 de euro, plus TVA
- Pe 14 februarie 2024, firmele lui Dumbravă și Coldea/ Cocoru convin că firmei lui Coldea/ Cocoru i se cuvine un onorariu de succes de 75.000 de euro.
„Putem concluziona că pentru a disimula natura și proveniența sumelor de bani ce au fost achitate de Hideg Robertino – Cătălin „echipei” din care face parte și numitul Dumbravă Dumitru, SC Wise Line Consulting SRL a încheiat cu SCP „Doru Trăilă și Asociații” contracte de consultanță și acte adiționale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale și a încasat la data de 28.11.2023 suma de 238.000 lei, iar la data de 19.01.2024 suma de 119.000 lei, ascunzând astfel folosul pretins și sumele încasate de numitul Dumbravă Dumitru din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, arată procurorii.
În același context, firma lui Coldea/ Cocoru a încheiat cu firma lui Dumbravă contracte de consultanță și acte adiționale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale și a încasat la data de 04.12.2023 suma de 87.279,81 lei, iar la data de 05.02.2024 suma de 8.765,31 lei, ascunzând astfel folosul pretins și sumele încasate de Coldea Florian din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, crede DNA.
Analizele financiare ale DNA arată că firma lui Dumbravă a repartizat dividende în cuantum de 2.500.000 de lei (500.000 de euro) aferente anului 2023. Iar tot pentru anul 2023, firma lui Coldea/ Cocoru a repartizat dividende de 2.197.124,02 lei (439.000 de euro).