Fată de 9 ani, găsită pe stradă cu lovituri în zona capului

Mai multe perchezitii au fost efectuate de politistii de la Directia de Investigare a Criminalitatii Economice, la adrese de firma din orasul Voluntari, Ilfov, in legatura cu combaterea evaziunii fiscale, luni 13 iulie 2020. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

O fată de 9 ani, cu urme de lovituri în zona capului, a fost găsită de o femeie pe stradă. Minora a fost transportată la spital și a fost preluată, joi, de reprezentanții DGASPC Ilfov.

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, polițiștii au fost sesizați în 11 noiembrie de o femeie, care a găsit pe stradă o fetiță în vârstă de 9 ani, care prezenta urme de violență fizică în zona capului.

Victima a fost transportată imediat de un echipaj medical la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la unitatea medicală din București, unde minora a fost transportată, pentru efectuarea activităților specifice din competență”, a transmis IPJ Ilfov.

Minora a fost preluată joi reprezentanții DGASPC Ilfov și instituționalizată într-un centru de specialitate.

Polițiștii orașului Voluntari efectuează în prezent cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Exit mobile version