- Audieri la IPJ Neamț după tragedia de la Spitalul Județean
- Parchetul a dispus efectuarea necropsiei victimelor
- Toate dispozitivele din salon, ridicate pentru expertiză
- Managerul SJU Neamț și șeful secției ATI, audiați de procurori
- Peste 10 persoane chemate la audieri
- Surse medicale: 6 percheziții în legătură cu funcționarea secției ATI
- Surse medicale: birourile SJU Neamț, percheziționate
Am văzut filmul unei anchete în România. Ne hrănim cu speranța că de data asta treaba va merge repede și deznodământul va fi altul.
Ancheta de la Piatra Neamț a început cu percheziții în birourile spitalului și cu 10 audieri. Peste zi managerul și-a dat demisia, iar STS a încercat să lămurească ora la care a izbucnit incendiul.
Procurorii au descins la spitalul județean și-au intrat în birouri înainte să pătrundă în secția ATI. L-au citat pentru audieri pe Lucian Micu înainte ca acesta să anunțe că pleacă din funcție.
„Nu este un abandon, ci un gest de respect pe care rudele pacienților și cadrele medicale îl merită”, spune politicianul descurcăreț ajuns manager de spital.
În urmă cu puțin timp, procurorii au anunțat finalizarea cercetării la fața locului și spun că au cerut autopsii.
STS a dat și ea publicității detalii despre ora incendiului. Anunță că primul apel a venit la 18:46, iar operatorul l-a preluat în 4 secunde. Nu la 19, cum a anunțat ISU. Nici la 18 30, cum au spus reprezentanții spitalului.
Între timp, noul primar al capitalei, Nicușor Dan, transmite care e situația autorizării de securitate a spitalelor bucureștene. Doar 8 din 19 au! Printre ele: Colentina, Victor Babeș, Gomoiu și Obregia.
Alte nouă spitale au proiectul de intervenție avizat, dar încă nu au bugetul necesar. Iar două spitale, Dan Theodorescu și Panait Sîrbu, sunt sub supravegherea ISU.