• Floarea Alesu, fostul director DGASPC Teleorman, a fost eliberată condiționat
  • Ea a fost condamnată împreună cu Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive
  • Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare

Fostul director al DGASPC Teleorman a fost eliberat condiționat din închisoare, după condamnarea în dosarul angajărilor fictive, în care este și fostul lider PSD Liviu Dragnea. Decizia instanței în cazul Floarei Alesu nu a fost atacată de procurori.

Judecătoria Ploiești a admis cererea de liberare condiţionată a fostului director al DGASPC Teleorman Floarea Alesu.

Judecătorii au dispus, astfel liberarea condiţionată a condamnatei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Aceasta fusese condamnată la executarea pedepsei de 3 ani, 7 luni şi 20 de zile închisoare, prin sentinţa penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza legii, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, care ar fi fost 23 septembrie 2022 va constitui termen de supraveghere pentru condamnată.

Decizia Judecătoriei Ploiești este dată în 14 decembrie și este prima eliberare în dosarul angajărilor fictive în care este condamnat și fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea.

Decizia judecătorilor nu a fost contestată de procuror, astfel că Alesu este liberă.

Liviu Dragnea este condamnat în acest dosar la 3 ani și 6 luni de închisoare și va putea cere și el eliberarea condiționată după executarea a două treimi din pedeapsă.