• Curtea Supremă a hotărât ca fostul procuror Mircea Negulescu, zis ”Portocală”, să fie pus sub control judiciar.
  • Mircea Negulescu a fost arestat pentru 30 de zile în data de 23 iulie.
  • Negulescu e acuzat că ar fi „fabricat” dosarul ”Tony Blair” în care era vizat şi Victor Ponta.

Curtea Supremă a hotărât, joi, plasarea fostului procuror Mircea Negulescu, zis ”Portocală”, sub control judiciar.

”Admite contestaţia formulată de inculpatul Negulescu Mircea împotriva încheierii (…). Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând (…) înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Negulescu Mircea (…) cu măsura controlului pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13 august 2020 până la data de 11 octombrie 2020, inclusiv”, se arată în decizie.

Cât se află sub control judiciar, Negulescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia; să nu se apropie de inculpaţii Savu Alfred Virgil şi Iordache Mihai Iuliano, de persoanele vătămate Savu Daniel, Ponta Victor Viorel, Ghiţă Sebastian-Aurelian, Chirilă Sorin Adrian, Iordăchescu Ionuţ Alexandru şi de martorii Stroie Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Cosma Vlad Alexandru, Păvăleanu Marcel Cristian, Alexe Răzvan, Biziniche Gheorghe, Stoica Vlad Ştefan şi Cosma Mircea şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mircea Negulescu a fost arestat pentru 30 de zile în data de 23 iulie, după ce Instanţa Supremă a decis, definitiv, să admită contestaţia Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Iniţial, ÎCCJ îl plasase sub control judiciar pe Negulescu.

În 2016, DNA Ploieşti a pus sechestru pe averea lui Sebastian Ghiţă, până la concurenţa sumei de 220.000 euro, în dosarul „Tony Blair”.

Negulescu e acuzat că ar fi „fabricat” dosarul acesta, în care era vizat şi Victor Ponta şi era menţionat şi numele fostului premier al Marii Britanii, Tony Blair.