• Fostul senator Dan Şova a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora.
  • Fostul director al companiei, Mihai Bălan a fost condamnat la 3 ani de închisoare.
  • Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, condamnarea fostului senator Dan Şova la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora. În acelaşi dosar, Şova fusese condamnat încă din iunie 2018, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar a fost eliberat după şase luni. Atunci pedeapsa i-a fost anulată în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă. La acea dată, fostul senator fusese condamnat la 3 ani de închisoare. Dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, care i-a aplicat lui Dan Şova o pedeapsă mai mare, de 4 ani de închisoare. Decizia nu este, însă, definitivă.

În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. El este acuzat de abuz în serviciu.

Potrivit deciziei Curţii, lui Şova i se aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Instanţa deduce din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive privative de libertate (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) începând cu data de 3 decembrie 2015 până la 8 februarie 2016, inclusiv şi pedeapsa executată în baza MEPÎ nr. 77/20.06.2018 începând cu data de 20 iunie 2018 până la 19 decembrie 2018, inclusiv.

Curtea a decis confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova şi menţinerea sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea sa până la concurenţa sumei de 100.000 euro.

În privinţa lui Mihai Bălan, pe lângă condamnarea la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, instanţa a decis pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de director general în cadrul CET Govora şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de director general în cadrul CET Govora şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În cazul său, se deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din 19 noiembrie 2015.

A fost admisă acţiunea civilă a CET Govora SA – Râmnicu Vâlcea şi Bplan este obligat la plata către aceasta a sumei de 1.056.141,50 lei.

A fost menţinut sechestrul asigurător instituit din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Mihai Bălan până la concurenţa sumei de 1.056.141, 50 lei.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.

În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012. În aceeaşi perioadă, Dan Şova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora, mai spuneau procurorii DNA.

În luna decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcţia de director general al CET Govora. În luna martie 2013 Mihai Bălan a revenit în funcţia de director general al CET Govora. În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de Mihai Bălan şi aceeaşi societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova ar fi încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, potrivit DNA. Sursa citată a mai arătat că din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiţi de Dan Şova au fost folosiţi pentru plata unui imobil cumpărat în Bucureşti.