- Procurorii au acuzat vineri patru bulgari suspectaţi de apartenenţă la o reţea de criminalitate organizată.
- În timpul unei percheziții într-un apartament din sudul orașului Plovdiv, poliția a confiscat documente și bancnote false de euro și dolari.
Autoritățile bulgare au reținut o bandă care se ocupa cu falsificarea documentelor și bancnotelor după ce și-au promovat serviciile arătând un paşaport bulgar fals cu fotografia actorului american Sylvester Stallone, transmite Reuters.
Procurorii au acuzat vineri patru bulgari suspectaţi că făceau parte dintr-o reţea specializată în falsificarea documentelor și bancnotelor.
Cei patru au fost arestaţi după găsirea unor echipamente de printat şi de produs bancnote şi documente false în urma a 30 de percheziţii din Bulgaria, în cadrul unei operaţiuni comune cu Europol şi cu Serviciul Secret american.
În timpul percheziţionării unui apartament din Plovdiv (sudul Bulgariei), poliţia bulgară a capturat un număr mare de bancnote false de euro şi dolari, precum şi de cărţi de identitate şi permise de conducere auto false.
În timpul unei percheziții într-un apartament din sudul orașului Plovdiv, poliția a confiscat cantități mari de bancnote false de euro și de dolari de înaltă calitate, precum și cărți de identitate bulgare false și permise de conducere.
„Ofițerii au confiscat, de asemenea, un pașaport bulgar cu fotografia unui actor american celebru, care a fost folosit ca mostră pentru a demonstra clienților calitatea înaltă a producției lor contrafăcute„, au declarat procurorii într-un comunicat.