- Joseph James DeAngelo, care a terorizat California în urmă cu 40 de ani, a pledat vinovat.
- DeAngelor e un fost agent de poliție acuzat de 13 crime și zeci de violuri, care a fost supranumit „Golden State Killer“.
- Astfel, el va putea evita pedeapsa cu moartea.
Într-un scaun cu rotile și cu fața acoperită de o mască din plexiglas, DeAngelo a venit luni în fața instanței. Poreclit „Golden State Killer“, fostul agent de poliție, a spus, cu vocea înăbușită și tremurândă, „vinovat“ – vinovat pentru cele 13 crime de care a fost acuzat în 2018, în California, și peste 50 de violuri comise în anii 1970-1980.
Advertisment
Pentru că a recunoscut că este vinovat, prin intermediul unui acord negociat cu procurorul, DeAngelo, care acum are 74 de ani, va evita pedeapsa cu moartea, dar va fi condamnat la închisoare pe viață.
„Golden State killer” a făcut ravagii mai întâi în Sacramento în 1974, apoi în zona San Francisco și în Orange County, la sud de Los Angeles. Ținta lui erau femeile singure acasă, iar apoi a atacat cupluri precum Lyman și Charlene Smith, ale căror cranii au fost zdrobite, în 1980.
Recomandări
Procurorii au descris ororile la care DeAngelo își supunea victimele. Intra prin efracţie în casele victimelor sale, le lega, iar apoi le viola. Primele două crime au avut loc în februarie 1978. „Toată lumea se temea (…), unii dormeau cu o armă lângă ei, alţii îşi luaseră câine”, a explicat agentul FBI Marcus Knutson pe site-ul poliţiei federale.
După ce a comis ultima crimă, în 1986, DeAngelo s-a retras într-o zonă rezidențială din Sacramento și a devenit tată model, crescându-și cele trei fiice. În lipsă de dovezi, pistele s-au răcit, iar cazul a rămas înghețat. Asta până în 2016.
FBI a folosit apoi urme de ADN prelevate de la mai multe locuri în care s-au comis crimele și a creat un profil pe site-ul de genealogie GEDmatch, ceea ce a făcut posibilă găsirea membrilor familiei criminalului. Polițiștii au ajuns la el în aprilie 2018, după ce l-au filat și au comparat ADN-ul prelevat de pe un șervețel aruncat de suspect cu ADN-ul de la locul atacurilor.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
Partenerii noștri