• China îi pedepsește pe cei care „rănesc sentimentul național”, iar cei care poartă haine ofensatoare vor fi amendați.
  • O chinezoiacă îmbrăcată în chimonou japonez a fost arestată.
  • Xi Jinping lucrează la cetățeanul chinez model.

Un proiect de lege din China prevede amendarea celor care se îmbracă sau vorbesc contrar spiritului poporului chinez, scrie BBC.

Și, dacă rana e prea adâncă, contravenienții pot ajunge la închisoare două săptămâni. Proiectul a stârnit imediat critici, pentru că lasă la latitudinea politiștilor să decidă cât de gravă este încălcarea legii. Anul trecut o femeie care purta un kimono japonez a fost arestată, acuzată că ar căuta scandal și motive de ceartă. Iar de curând, mai mulți tineri care purtau haine curcubeu nu au fost lăsați să intre la un concert.

Se caută cetățeanul model în China

Din 2012, de când a venit la putere, președintele Xi Jinping lucrează la cetățeanul chinez model. În 2019, Partidul Comunist a publicat ghidul moralității, care prevede să fii politicos, să călătorești cu o amprentă de carbon redusă și să ai încredere în partid și conducătorul lui.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Citește și: