• O bandă de spărgători auto din oraşul Galaţi ar fi făcut zeci de furturi în câteva zile realizând un prejudiciu de peste 40.000 de lei.
  • Anchetatorii cred că banda este compusă din trei bărbaţi.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale au identificat trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, bănuiţi de săvârşirea mai multor fapte de furt din autoturisme, transmite IPJ Galați.

Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce, în urma percheziţiilor efectuate la locuinţele lor, au fost găsite bunuri provenind din comiterea acestor fapte. 10 percheziţii au fost făcute şi anchetatorii au aflat că hoţii au folosit cardurile victimelor.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că bărbaţii ar fi făcut 24 de furturi în doar trei săptămâni. 14 dintre spargeri ar fi fost realizate într-o singură noapte.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

„Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 28.04 / 22.05.2021, folosind ca mod de operarea spargerea geamului portierei, aceştia ar fi comis 24 de furturi din autoturisme (14 dintre acestea în noaptea de 21/22 mai), sustrăgând bunurile găsite în interiorul acestora şi creând un prejudiciu de aproximativ 42.500 de lei. Totodată, s-a stabilit că printre bunurile însuşite au fost şi carduri bancare, de pe care persoanele în cauză ar fi sustras diverse sume de bani, prin folosirea funcţiei ”contactless”, astfel încât cercetările au fost extinse şi cu privire la comiterea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, au anunţat anchetatorii.

Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar miercuri vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.