• O femeie de afaceri îl acuză pe Donald Trump de agresiune sexuală într-un proces civil în care acesta este dat în judecată pentru viol.
  • Jessica Leeds susține că fostul președinte american a încercat să-și pună mâinile pe corpul ei la sfârșitul anilor ’70, într-un avion.
  • Donald Trump, care nu s-a prezentat la proces, neagă acuzațiile.

Jessica Leeds, în vârstă de 81 de ani, a depus mărturie despre o agresiune sexuală care a avut loc într-un avion la sfârșitul anilor 1970.

O altă femeie a depus marți mărturie că a fost agresată sexual de Donald Trump într-un avion la sfârșitul anilor 1970, în timpul unui proces civil din New York în care fostul președinte american este dat în judecată pentru viol și defăimare de către autoarea E. Jean Carroll, scrie Le Figaro.

Jessica Leeds, în vârstă de 81 de ani, care ieșise deja din anonimat în 2016 în New York Times, a povestit în fața unui tribunal din Manhattan cum, ,,în 1978-79″ , într-un avion spre New York, s-a ridicat de pe scaunul de la clasa întâi pentru că omul de afaceri a încercat să o sărute pe gât și apoi și-a pus mâinile pe corpul ei.

Recomandări

ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
A MURIT BELA KAROLYI
BIDEN AJUNGE ÎN AMAZON
CE E SLEEPMAXXING?
RUSIA ATACĂ

Trump a fost absent la proces

,,Nu a existat nicio discuție, a apărut de nicăieri (…) A încercat să mă sărute, să mă pipăie pe sâni” , a declarat Jessica Leeds la procesul care a început săptămâna trecută pentru viol și defăimare, intentat de E. Jean Carroll, care cere despăgubiri de la Donald Trump.

În fața celor nouă membri ai juriului, Jessica Leeds a explicat că a găsit puterea de a se ridica și de a pleca atunci când Donald Trump ,,și-a băgat mâinile sub bluza mea” . ,,Mi s-a părut o eternitate” când de fapt s-a întâmplat în ,,câteva secunde” , a adăugat femeia care a fost invitată să depună mărturie de avocații lui E. Jean Carroll.

Jean Carroll îl acuză pe fostul președinte american că a violat-o în 1996 într-o cabină de probă a unor magazine din New York. Donald Trump, care nu s-a prezentat la proces, respinge acuzațiile și spune că nu a întâlnit-o niciodată pe această fostă jurnalistă, care a fost în special editorialist la revista Elle.

Jessica Leeds a explicat că a rupt tăcerea abia în 2016, când Donald Trump a afirmat, în timpul unei dezbateri prezidențiale împotriva lui Hillary Clinton, că ,,respectă femeile” și că nu a comis niciodată agresiuni sexuale.

Citește și

FOTO-VIDEO. Cele mai frumoase și cele mai atipice ținute de la Met Gala 2023. Doja Cat „s-a deghizat” în pisica lui Karl Lagerfeld

Un oraș industrial cu grătare ieftine este atât de popular încât autoritățile le spun oamenilor să meargă în altă parte

FOTO. Trei dintre rochiile prințesei Diana vor fi scoase la licitație în Los Angeles vara aceasta. Ce sume s-ar putea plăti