Jaf de milioane de euro la un birou vamal. Recompensă oferită de poliţie

jaf-birou-vamal

jaf-birou-vamal

Anchetatorii germani au anunţat miercuri că au început căutările pentru suspecţii jafului de la un birou vamal, relatează Barron’s. Nu mai puţin de 6,5 milioane de euro în cash au fost furate. Jaful s-a produs pe 1 noiembrie, în Duisburg.

„Spargerea a fost planificată şi realizată într-un mod profesionist. Trei persoane, neidentificate, au folosit un burghiu pentru a ajunge la seiful care se afla în subsolul clădirii”, a declarat poliţia locală printr-un comunicat.

Martorii spun că au auzit zgomote puternice în jur de ora şase dimineaţa, iar trei ore mai târziu, trei persoane îmbrăcate în negru au fost văzute intrând şi ieşind din clădire. După jaf, ei au plecat cu o dubă.

Un martor a apucat să îl pozeze pe unul dintre autorii jafului, iar poliţia oferă o recompensă de 100.000 pentru cei care pot oferi informaţii care vor duce la prinderea suspecţilor.

Exit mobile version