Kevin Spacey apare în instanță. Când va avea loc procesul actorului cu privire la agresiunile sexuale

Actorul hollywoodian Kevin Spacey, cunoscut pentru rolurile sale din American Beauty, The Usual Suspects și House Of Cards, a asistat la o audiere la Southwark Crown Court prin legătură video, în timp ce au fost confirmate detaliile viitorului său proces, scrie Sky News.

Kevin Spacey va fi judecat la Londra la sfârșitul lunii iunie, a confirmat un judecător, pentru a se confrunta cu mai multe acuzații de infrancțiuni sexuale. Actorul hollywoodian a apărut vineri la Southwark Crown Court prin legătură video dintr-o locație nedezvăluită, sub numele său complet, Kevin Spacey Fowler, pentru o examinare preliminară a procesului. El a pledat anterior nevinovat la 12 acuzații legate de presupuse infracțiuni împotriva a patru bărbați, care ar fi avut loc între 2001 și 2013.

Purtând un costum gri și o cravată de culoare burgund pentru ultima audiere, bărbatul în vârstă de 63 de ani a vorbit doar pentru a confirma numele său și faptul că putea auzi procedurile în timpul unei audieri scurte care a durat aproximativ 15 minute.

Procesul, care va dura patru săptămâni, a fost programat să înceapă la 28 iunie.

Ce acuzații i se aduc actorului

În iulie 2022, Spacey a apărut la Old Bailey și a negat cinci acuzații legate de trei bărbați – patru capete de acuzare pentru agresiune sexuală și unul pentru care spune că a determinat o persoană să se angajeze într-o activitate sexuală fără consimțământ. Presupusele infracțiuni ar fi avut loc între 2005 și 2013.

În ianuarie 2023, el a apărut la Southwark Crown Court pentru a pleda nevinovat la acuzații suplimentare referitoare la un alt reclamant. Aceste infracțiuni ar fi avut loc între 2001 și 2005 și includ trei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri, trei infracțiuni de agresiune sexuală și o acuzație de provocare a unei persoane să se angajeze într-o activitate sexuală fără consimțământ.

Spacey, cunoscut pentru rolurile din filme precum American Beauty și The Usual Suspects, precum și pentru drama politică House Of Cards, a fost eliberat pe cauțiune necondiționată.

Citește și

Exit mobile version