• Kyle Rittenhouse, tânărul care a omorât doi oameni și a rănit un al treilea în timpul protestelor de anul trecut din Kenosha, Wisconsin, a fost găsit nevinovat de toate capetele de acuzare, anunță CNN.
  • Rittenhouse a fost arestat, după ce două persoane au fost ucise şi o alta grav rănită în timpul protestelor.
  • Protestele din Kenosha au izbucnit după ce un bărbat de culoare, Jacob Blake, a fost împuşcat în spate de poliţişti, de faţă cu copiii săi.

Luni au avut loc pledoariile finale ale acuzării și apărării în procesul lui Kyle Rittenhouse. Vineri, după mai multe zile de deliberări, juriul l-a găsit nevinovat pentru toate cele cinci capete de acuzare împotriva lui, potrivit CNN.

Jurații au considerat că adolescentul s-a aflat într-o situație de legitimă apărare când a deschis focul asupra celor trei protestatari, în ciuda faptului că procurorii au încercat să demonstreze că Rittenhouse căuta scandal în noaptea respectivă, când a ajuns la protestul din Kenosha cu o armă semiautomată de tip AR-15 și o trusă medicală. Băiatul s-a apărat atunci spunând că a decis să se ducă la protest înarmat cu intenția de a apăra proprietățile private ale oamenilor de protestatarii violenți, iar acțiunile sale au fost numai pentru autoapărare.

După citirea verdictului de către juriu, Rittenhouse, care a ascultat în picioare, s-a prăbușit pe scaun, tremurând puternic și aproape a izbucnit în plâns.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Protestele cu caracter violent au izbucnit în Wisconsin la câteva zile după ce poliția a împușcat un bărbat de culoare, Jacob Blake, care a rămas ulterior paralizat, eveniment ce a avut loc, la rândul lui, la câteva luni de la moartea lui George Floyd.