• Echipa preşedintelui-ales al SUA, Joe Biden, cere eliberarea imediată a disidentului rus Aleksei Navalnîi  .
  • Jake Sullivan: „Domnul Navalnîi trebuie eliberat imediat, iar autorii atacului revoltător asupra vieţii sale trebuie traşi la răspundere”.
  • La rândul său, Uniunea Europeană consideră „inacceptabilă” arestarea liderului opoziţiei ruse.

Jake Sullivan, consilierul pentru Siguranţă Naţională al preşedintelui-ales al SUA, Joseph Biden, a cerut, duminică seară, eliberarea imediată a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, criticând dur acţiunile Administraţiei Vladimir Putin.

„Domnul Navalnîi trebuie eliberat imediat, iar autorii atacului revoltător asupra vieţii sale trebuie traşi la răspundere”, a declarat Jake Sullivan, prin Twitter.

„Atacurile Kremlinului asupra domnului Navalnîi nu sunt doar o încălcare a drepturilor omului, ci şi un afront adus cetăţenilor ruşi, care vor ca vocile să le fie auzite”, a adăugat Jake Sullivan.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

La rândul său, Uniunea Europeană a catalogat „inacceptabilă” arestarea disidentului rus şi a cerut eliberarea imediată a acestuia. „Arestarea este inacceptabilă. Le cer autorităţilor ruse să îl elibereze imediat pe Aleksei Navalnîi”, a declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului European.

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat, duminică seara, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. „Ştiu că am dreptate, nu mă tem de nimic”, a declarat Aleksei Navalnîi cu câteva minute înainte de a fi arestat pe Aeroportul Şeremetievo din Moscova.

În dimineața zilei de luni, Navalnîi a fost dus la departamentul de poliție din Himki. Avocații săi nu a fost lăsați să intre la opozantul rus.

Serviciul rus al Penitenciarelor a comunicat că Aleksei Navalnîi a încălcat termenii unei sentinţe cu suspendare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlului judiciar a expirat pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară. În plus, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind „fraude de amploare. Liderul opoziţiei ruse este suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale fonduri colectate pentru organizaţiile civice pe care le conduce, valoarea presupuselor fraude fiind de 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Aleksei Navalnîi conduce mai multe organizaţii nonguvernamentale pentru drepturile omului şi combaterea corupţiei.

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău, pe 20 august 2020, într-un avion care zbura între oraşele Tomsk şi Moscova, după ce a băut un ceai în aeroport, înaintea decolării. Piloţii avionului au decis aterizarea de urgenţă în oraşul Omsk, unde disidentul rus a primit primele îngrijiri medicale. Medicii din oraşul Omsk au declarat că disidentul nu a fost otrăvit. Autorităţile germane au confirmat însă că Aleksei Navalnîi, care a fost transferat în comă în Germania, a fost otrăvit cu o substanţă neurotoxică. Aleksei Navalnîi şi-a revenit la câteva săptămâni după atac. Rusia a negat orice implicare în incident.