- Începând cu acest sfârșit de săptămână, în stațiunile de la malul Mării Negre vor fi detașate efective din toată țara.
- Este vorba de peste 630 de polițiști și 450 de pompieri, care sunt împărțiți în două serii.
- Cătălin Predoiu a participat sâmbătă la o ședință operativă cu reprezentanții structurilor din subordine.
Peste 1.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor acționa, suplimentar față de dispozitivele curente, pe litoralul românesc în timpul sezonului estival.
Începând cu acest sfârșit de săptămână, în stațiunile de la malul Mării Negre vor fi detașate efective din toată țara care vor acționa alături de cei din județul Constanța, până la începutul lunii septembrie, pentru eficientizarea misiunilor și creșterea gradului de siguranță, gestionarea situațiilor de urgență și asigurarea asistenței medicale într-un timp cât mai scurt. Este vorba de peste 630 de polițiști și 450 de pompieri, care sunt împărțiți în două serii.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat sâmbătă la o ședință operativă cu reprezentanții structurilor din subordine, cu atribuții de ordine publică și situații de urgență, în județul Constanța.
„Pot să vă spun că, în acest an, împreună cu conducerea MAI am elaborat un plan de suplimentare a forțelor prezente pe litoral în sezonul estival, am alocat aproximativ 1000 de polițiști, polițiști de frontieră, pompieri salvatori, jandarmi, precum și colegi de la alte structuri, inclusiv DGA și DGPI, astfel încât activitatea să răspundă comenzii sociale specifice unui aflux mare de cetățeni pe litoral pe perioada verii”, a declarat Cătălin Predoiu.
Astfel, polițiștii care își vor desfășura misiunile în zona stațiunilor de pe litoral sunt de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și criminaliști. De asemenea, vor fi detașate și forțe de la compartimentele de prevenire și transporturi. În acest sezon estival polițiștii de la structurile operative vor fi ajutați și de câini specializați în depistarea substanțelor stupefiante.
Echipajele operative vor desfășura misiuni de patrulare în zonele intens frecventate de turiști, inclusiv pe plaje, în proximitatea hotelurilor și a cluburilor, precum și în locurile unde se organizează evenimente publice.
De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere pentru a preveni accidentele grave de circulație și a fluidiza traficul. În zilele cu un flux mare de autoturisme, în special în weekend-uri, polițiștii vor fi sprijiniți de aeronavele Inspectoratului General de Aviație care vor survola zonele aglomerate și vor transmite informații, în timp real, echipajelor de la sol.