• Marian Vanghelie a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
  • Fostul edil al Sectorului 5 este acuzat că a luat mită în valoare de 30 de milioane de euro
  • Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă

Marian Vanghelie, fostul edil al Sectorului 5 din Capitală, a fost condamnat joi la 11 ani şi 8 luni de închisoare de Tribunalul Bucureşti.

Dosarul în care Vanghelie este acuzat că a luat mită în valoare de 30 de milioane de euro se judecă în instaţă de şase ani.

„Condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel la pedeapsa rezultantă de 11 ani si 8 luni închisoare. Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, scrie în documentul Tribunalului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În acelaşi dosar, Mircea Sorin Niculae a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Sorin Ştefan Ciocan la trei ani de închisoare cu executare. Totodată, Laura Ciocan, fostul director al Economat, a fost achitată pentru săvârşirea acţiunii de complicitate la luare de mită.

De asemenea, Marian Vanghelie este obligat să plătească suma de 15 milioane de euro Primăriei Sectorului 5, dar şi 20.000 de lei statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

În acelaşi dosar, Tribunalul Bucureşti a hotărât să dispună restituirea bunurilor către Mircea Geoană şi ridicarea sechestrului asupra lor.