Stelian Ion, ministrul Justiției, s-a arătat convins că acest caz nu va avea soarta celui al Mineriadei.

„E foarte important că DIICOT şi instanţa de judecată, ambii au redeschis dosarul. La un moment dat a existat această emoţie puternică, pe bună dreptate, în spaţiul public, în sensul că dosarul e închis definitiv şi nu se mai poate face nimic. Am spus la acel moment că nu e neapărat aşa, că există căi procesuale care pot fi urmate şi în urma acestor proceduri, părţile vătămate, persoanele care au formulat plângeri în acel dosar, au reuşit să redeschidă acest dosar. Deci e un element foarte important. Eu am încredere în Justiţie şi am încredere că 10 august nu va avea soarta dosarului Mineriadei şi că nu va dura atât de mult şi nu vor fi restituiri atât de răsunătoare, pentru că e foarte important ca procurorii să îşi facă treaba”, a declarat Stelian Ion, în cadrul unei emisiuni TV.

Orice amânare sau tergiversare conduce la pierderea unor probe

Ministrul Justiției e de părere că trecerea timpului afectează în mod direct ancheta privind violențele de la protestul din 10 august 2018.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Într-adevăr, orice amânare a soluţionării unei cauze, orice tergiversare, conduce la pierderea unor probe şi este un lucru foarte grav. Dar se ştie, pe parte de urmărire penală, dacă nu reuşeşti să administrezi cât mai repede, cât mai aproape de acel eveniment, probele, este foarte posibil în timp să pierzi anumite probe”, a adăugat Stelian Ion.