• Mișcarea Boogaloo a început ca o glumă pe rețelele de socializare și pe forumuri nișate, iar acum susțin că urmează un război civil în Statele Unite.
  • Cei care fac parte din Mișcarea Boogaloo susțin că sunt împotriva violențelor, însă au demonstrat contrariul, având în vedere că trei bărbați „Boogaloo” au fost acuzați de terorism.
  • Numele este preluat de la Breakin’ 2: Electric Boogaloo, un film din 1984.

Mișcarea Boogaloo este un colectiv liber care crede cu tărie în ideea că va urma un război civil în curând, în Statele Unite, însă fără o ideologie politică unificatoare, mișcarea sfidează o definiție ușoară, spune jurnalistul Robert Evans.

Adepții mișcării susțin protestatarii anti-rasism, care se revoltă împotriva brutalității poliției, dar sprijină și oamenii care deplâng carantina COVID-19, relatează CBC.

„Sunt tot felul de oameni uniți de fascinația lor pentru această idee de pregătire a unui război civil în Statele Unite – și, la fel de mult, de ideea de ură față de poliție, față de forțele de ordine federale și locale, dar și de o dorință de a se lupta cu statul”, a declarat Robert Evans, un jurnalist de investigație pentru website Bellingcat, într-o discușie cu jurnalistul Brent Bambury de la Day 6.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Cine sunt Boogaloo Boys?

Mișcarea Boogallo, care mai poartă și numele de Boogaloo Boys sau Boogaloo Bois, se presupune că și-a inspirat numele din Breakin’ 2: Electric Boogaloo, un film din 1984, o continuare a a filmului Breakin’, fiind o aluzie codificată la continuarea unui război civil în Statele Unite, spune Evans.

Evans spune că termenul a apărut pentru prima oară la mijlocul anilor 2000, printre comunitățile care susțineau armele pe site-uri nișate precum 4chan. Însă termenul a devenit și mai cunoscut acum un an și jumătate, în mare parte din cauza eforturilor de recrutare pe site-urile de socializare comune cum ar fi Facebook, Twitter și YouTube.

„Nu cred că era de fapt o mișcare atunci când exista pe 4chan. Cred că era o serie de glume. Însă cred că oamenii au dus genul acesta de glume pe Facebook și au început să se formeze grupuri de Facebook tematice”, spune Evans.

„Facebook… le permite oamenilor să formeze comunități, sugerează recomandări oamenilor, Așa că, oamenii care sunt interesași de subiectul arme sau echipamente de apărare pentru corp, armuri, sunt propulsați către genul acesta de grupuri.”

Tech Transparency Project a găsit peste 125 de grupuri de Facebook care aveau legătura cu Mișcarea Boogaloo, în aprilie,cu zeci de sute de membri. Cei mai mulți dintre ei s-au alăturat grupurilor de Facebook în luna precedentă.

Deși cei care fac parte din Mișcarea Boogallo spun că sunt împotriva violenței, oficialii spun că au lansat tenative de atac cu bombe și comploturi, aceste acțiuni venind din partea unor oameni care au legătura cu mișcarea sau au utilizat termenul.

Trei bărbați din Nevada, care au legături cu extremiștii de dreapta, care se presupune că s-au autoidentificat ca membri ai mișcării Boogaloo, au fost arestați sub acuzații legate de terorism săptămâna trecută, potrivit Associated Press.

Autoritățile spun că au complotat pentru stârnirea violenței în timpul protestelor recente împotriva carantinei generată de coronavirus, în Las Vegas.