• Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare.
  • Aceasta a primit și prestarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii după ce a accidentat un motociclist.
  • Potrivit documentului, Macovei trebuie să pălătească cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 10000 lei.

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare şi prestarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii după ce a accidentat un motociclist.

„Condamnă pe inculpata Macovei Monica-Luisa, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 91 C.pen. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 lit. a)-e) C.pen, respectiv: – să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 C.pen, impune inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C.pen,. obligă inculpata să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti”, se arată în minuta Judecătoriei Mangalia.

Potrivit documentului, Macovei trebuie să pălătească cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 10000 lei.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Cu drept de apel pentru procuror şi pentru inculpat în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, azi 12.04.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpatului prin mijlocirea grefei instanţei”, se menţionează în finalul minutei.

Pe 8 octombrie 2022, Monica Macovei a condus un autoturism pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia şi, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale.

Citește și