• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins joi contestaţia depusă de fostul vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României Niculae Bădălău, care rămâne astfel în arest preventiv.
  • Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis luni, 28 noiembrie, propunerea procurorilor DNA, privind arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău.
  • Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, estimat la peste 7 milioane de lei, unei societăţi administrate de o rudă a acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins joi contestaţia depusă de fostul vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României Niculae Bădălău, care rămâne astfel în arest preventiv.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Bădălău Niculae împotriva încheierii din data de 28 noiembrie 2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală”, arată ICCJ.

De asemenea, ICCJ a decis admiterea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A cu privire la inculpata Matache Elena pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 8 decembrie 2022 la 6 ianuarie 2023, inclusiv.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis luni, 28 noiembrie, propunerea procurorilor DNA, privind arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău, acuzat de dare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă.

Conform procurorilor, în datele de 9 august 2022 şi 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, estimat la peste 7 milioane de lei, unei societăţi administrate de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă.

„În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind <Înfiinţare reţea de alimentare cu apă…>, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme. În acelaşi context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menţionat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urma să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă”, arată procurorii.

În total, inculpatul i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.