- Poliţiştii de frontieră au găsit sâmbătă seara, în timpul unei percheziţii făcute la domiciliul unei femei din Banloc, judeţul Timiş, 16 cetăţeni străini ascunşi în garaj.
- Anterior, femeia fusese prinsă la volanul unei maşini cu care transporta opt indieni.
- Două persoane au fost arestate preventiv.
Poliţiştii din Timiş au observat vineri două maşini care se deplasau pe DN 59B din direcţia Banloc spre localitatea Deta şi ulterior pe E70 spre municipiul Timişoara, acestea fiind suspecte că ar fi implicate în activităţi infracţionale privind traficul cu migranţi.
Cele două maşini au fost oprite de poliţiştii de frontieră la intrarea în Timişoara.
Poliţiştii au găsit în unul dintre autoturisme, condus de o femeie de 42 de ani, opt cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Conforrm poliţiştilor, celalălalt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani, avea rol de antemergător.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei opt cetăţeni străini sunt din India, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 ani.
Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde şi că intenţionau să ajungă cu sprijinul celor doi cetăţeni români în Timişoara, contra sumei de 50 de euro de persoană.
Extinzând cercetările, sâmbătă seara, poliţiştii de frontieră au făcut o percheziţie la locuinţa femeii din localitatea Banloc. Astfel, au fost descoperite într-un garaj 16 persoane – 13 indieni, doi afgani şi un pakistanez – cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani, fără documente asupra lor.
La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.
„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi, pentru cei doi cetăţeni români”, a transmis Poliţia de frontieră.
Cei doi români au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.